on sufficiency…

and few other common downsides of humanship

once upon a time I felt like I owned the bloody world and did whatever I wished to do with all and each, once. nowadays…

esti cinic?

AS. azi n-am chef sa scriu cu diacritice, descurcati-va cum puteti.

dau sa ma relaxez ca tot omul dupa o zi incarcata. de draci, evident, si o de o anumita penurie, acuta, de resurse indeobste lipsind in criza. paranteza. apropo de criza, nu stiu cum e la altii, dar Ozana cea frumos curgatoare mi-a susurat mie la ureche ca actuala criza e mai degraba personala, la nivel strict individual, in functie de valoare de piata a fiecaruia/eia. la mine a trecut de mult de “rosu”. chiar, ce urmeaza dupa rosu? deep black sau o stare ireala, de lumina intensa si energie pura, inca in stare nemodificata? just asking. inchidem, asa cum v-am obisnuit, paranteza

revenind la merinoasele noastre (ptr cei care au, adicatelea), dau sa ma relaxez si mai bag un ochi pe ici – pe colo, termin si cu “obligatiile” motorizate si ajung la partea de ganduri/opinii/trairi ale unuia/alteia (si, evident, aproape personale) de prin locuri diverse.

citesc un post. ma deprima prin aciditate si lipsa de substanta. in fine, sa trecem. il citesc si p-al doilea. la fel de sec, prost informat si perfect subiectiv. wtf??? cine are ce cu je? vreau sa ma relaxez!!! i don’t give a shit about ur frustrations. i want circus. paranteza: nici painea n-ar strica, cu ceva fineturi gen jambon, ceva branza fina, mucegaita sau nu, un vin rosu tare si sec si  o partida indracita.

de remy/rentz/whist, bah, ca pentru sah e cam nepotrivit ceasul… nici, nici. closing brakets.

trec la blogul no. 3. alta realitate, un stil unic, aceeasi problema. shit! bre, tre’ ca intr-adevar e criza de toti sunt depresati si nu mai au pic de umor, nu?

mai am o singura incercare de facut. mi-e teama sa deschid. daca? si daca nu, ce-o sa cred despre restul? ah?

mah, tata, daca tot nu poti lega doua vorbe fara sa creionezi un negru profund in situatia de c… cacao, in mod special aici, acum si cu…, mai bine n-o mai face. spunea un clasic ca umorul (si, probabil, si bascalia atat de draga mioriticului) moare ultimul. o fi vremea de recviem? 

ceva m-a calmat pana la urma . nu, nu e jambonul/branza aleasa/vinul amintite anterior. doar ulei de malt la pet ecologic, intelegere si iubire din partea jumatatii si putina sfortare in acceptarea situatiei ca existenta si perfect modificabila. no cinism involved :), doar un ”enegizant” atat de clasic si atat de actual.

ziua buna, cititorule!

LE. citit si ultima bucata. mai bine nu as fi… tardiv. one last comment: fericiti cei saraci cu duhul…

thoughts of a madcat

frustrations and their short life shortening own life

i have a dull job i’m very sick of

i have not such a muscle car and i can’t do a damn thing to change it. yet

i have a bad financial situation (one might even call it issue) and i’m just a passive spectator

my family life works good. [that was the shiny part of the shit]

what next?

A: good question.

fighter

no, we do not debate the American fighter jets. not in this post, at least.

Friday

vinerea mare. o dupa-amiază calmă, de început timid de primăvară, aşa, mai târzie. clopot care sună, atmosferă evlavioasă, cântece de la basilica din proximitate. consortul doarme dulce, înnodat în poziţii imposibile, de contorsionist pasionat de frumuseţea imposibilei sforţări, încolăcit artistic, împrăştiat pe tot patul.

un calm ciudat, de viaţă la ţară molcomă sau suburbie parisiană cochetă, dă farmec verdelui de-abia înmugurit şi razelor solare care îmblânzesc cenuşiul aceleiaşi urbe.

bate de 8. ne reunim - el încă obosit (de somn), io frântă, cu o dorinţă ardenta de a trage pe dreapta măcar pentru 3 secunde. draci, de-abia acum începe viaţa.

back in business

ce-nseamnă, dom’le, luna de miere (vorba vine lună).

s-au întâmplat al dracu’ de multe decând n-am mai trecut prin zonă. şi unii-alţii, cu bunătatea şi deschiderea caracteristice românilor au tras concluzia înţeleaptă: s-a dus! not quite. still alive and kicking. unii ar zice chiar muşcătoare.

încă 25 pentru Gigi. curată mizerie, pe faţă. încă un motiv să-mi bag aceea în ţara asta de kkt şi să mă zbat să plec definitiv şi irevocabil. pentru ce, măi tată?

o tonă de sictir, de nesimţire (a acelor care… ar trebui, dar nu) şi multă dezamăgire amară. know the feeling? exact ăla. (mă repet) [şi atunci] pentru ce?

cum pentru ce? pentru naţie şi neam. care (ne) răsplăteşte pe măsură mai ajustând pe ici, pe colo din venitul şi aşa neîndestulător. ce contează că există tineri şi că îşi mai fac împrumuturi pentru a avea o casă, o maşină, un trai cât de cât decent. dă-i dracu’! le tăiem noi şi ultima sursă de venit. dacă sunt bugetari îi futem cu succes, tăind serios salariul. dacă au avut proasta inspiraţie să-şi lanseze o afacere în perspectivă (citeşte fără cine ştie ce venituri momentan), le tăiem şi pe acelea, că, de, profitul forfetar. dacă lucrează ca angajaţi în privat, determinăm firmele să-i dea afară. solutions found.

să continuu? aş tinde să cred că nu e cazul.

atât.

ps. câtă răbdare aveţi? la mine tocmai s-a terminat înainte să apuc să “prind”, ca pe vremea lu’ ceaşcă.

welcome to beautiful Romania, unfortunately (still) inhabited.

NHS (national health system)

a fost odată ca niciodată… UK, ţară civilizată…

no, acum în RO. ce se-ntâmplă dacă pe la o oră târzie de noapte somnoroasă ai o problemă serioasă, medicală?

NIMIC. dacă nu eşti ferm, tare-n clanţă şi oţărât pe tot şi toate. şi cu ceva prestanţă în kg Au.

firul evenimentelor

00.13 cca. un OM se trezeşte fără vedere pe ochiul stâng. un declic pe nerv, o pată neagră, opacă şi o usturime ardentă la deschiderea ochiului, urmată de o lăcrimare intensă si zero vedere. 00.14 telefon la salvare. vorbit cu operator 070 (tante acră). explicat situaţia. primit răspuns halucinant: “nu pot să trimit salvare pentru un ochi” punct. am rămas concomitent mască, de stană, plantă etc. întrebându-mă dacă aud bine sau am pierdut simţământul în cauză. drept care, am reiterat solicitarea, poate-poate… canci. m-am asigurat c-am înţeles bine nr. operatoarei şi am trecut la companii de taxi, înjurând mărunt şi jurând răzbunare. care va să vie.

aici succes total. în mai puţin de 5 min coboram la taxi. p-ţa lahovari, spitalul de ochi. toate bune şi frumoase, decât că era închis. aţi auzit corect: spital de urgenţă ÎNCHIS. batem, strigăm, ne manifestăm pregnant şi hotărât. DEGEABA.

k, next. alt taxi, oprit bancomat. Elias. aşteptat. pornit în explorări, găsit una bucată doftoriţă, cu ceva asistente/infirmiere/brancardier poponel/2 urgenţe. într-un final, luat în evidenţă, respectiv grijă. aşteptat degeaba o vreme. pierdut răbdare, intrat vijelios peste asistentele etc. de rigoare, tranşat problema, enervat degeaba. pacient aprox k, io varză. găsit lichide să mă hidratez, adormit artistic pe scaune de aşteptare a ceva. ce, încă nu mi-am dat seama. probabil ziua de apoi, că vreo persoană care să comunice rudelor ce se (mai) întâmplă cu pacienţii n-aveau. orele 2 trecute fix. io zombi, pacient, în sfârşit consultat de 10 persoane, cobai pentru noul aparat pe care nici dom’ profesor, adică, înţelegeţi ‘nea’stră, NICI dom’ profesor nu ştia să-l utilizeze. concluzie clasică: nu-i de competenţa noastră… înapoi la spitalul de ochi. paranteză: totuşi cei de la Elias au fost băieţi (şi fete) de treabă. au sunat la spitalul din Lahovari, în prealabil, şi ne-au pus la dispoziţie una bucată ambulanţă Dacie 1900 toamna cu care ne-am deplasat. în fine, să admitem…

next. acelaşi spital (părăsit) din Lahovari. un doctor (din Rep. Moldova), un asistent şi-un ţâr neindentificat (şi, de altfel neindentificabil) care… şi el, p-acolo. ofuscaţi pân’ la măduvă şi înapoi că cum au fost sunaţi. şi deranjaţi de la siestă de colegi. şi de pacienţi neaveniţi la 3 ceasuri trecute fix în zori de duminică (da, ştim, ziua a şaptea, lăsată de Domnul pentru odihnă). ton oţărât şi atitudine de ciuban. nu, Gigi e copil mic pe lângă. urcat draci la cutie, reacţionat în consecinţă. cei trei, Doamne şi tuţi trei belicoşi nevoie mare că cheamă poliţia pentru că-s recalcitrantă şi le-am pocnit vârtos uşa de să pice minunat zid proaspăt renovat. eu gândit că mai bine îmi vărs dracii pe uşă decât pe meclele lor de persoane cu nevoi speciale că mă mânca al dracu’ să. în fine, tratament sumar, trimis luni la policlinică şi dat nişte picături cu multiple efecte secundare (evident) nedorite, gen cortizon-anti-infecţios. o nebunie. ar fi meritat să-i fac o poză farmacistei care (proaspăt) trezită din somn mă chestiona suav ce-am făcut la ochi. i-am replicat la fel de amabil (ca crocodilu’ deranjat când tocmai tranşa viitorul prânz/cină) cum devine cazul. amabilităţi, ce mai, una-alta…

adevărul e că, plm, n-aveam unde să petrecem mai plăcut sâmbătă seara decât satisfăcând o plăcere (?) strict masochistă strict inexistentă, hălăduind prin spitalele jalnice din bucale, right?

şi cam aşhea. voi?

the last

încleştare spasmodică… ultimă… un icnet… câteva reflexe nervoase necontrolate. un rictus. globi oculari care se rostogolesc în neştire. fără pic de frână sau posibilitate de stăpânire. o privelişte sinistră şi apoteotică, în acelaşi timp.

zgomot surd… de maus. the Godfather.
the game, of course. încă un nivel…
The gamer. one of the last game, promise.

îmi mângâie duios burta… un sărut lung, pasional şi posesiv.
- ce faci?
- scriu.
about gaming. the gamer. one of the last games? yeah, right… mai stai p-aci…

bohemian rapsody, thank god, îmi răsună persuasiv în ureche… nothing really matters to me… is it? neah, not quite. long time, no word. too much maybe . ăla miorlăie, ălalt gaming. stăm bine. what next?

eeeeeeeeeee haiduc şi eeeeeeeeeeee vestit…
doar că era femeie ş-a dracu’ rău. prietenii (vorba vine) ştie. şi provoacă. atunci când şi de îndată ce pot, aviz lor.

hai pa!

LE He’s here. and that’s pretty much what really matters. and yes, i was mean. as usually, one may say, but that one may go fuck him/herself, cu incredere, to’arashi.

I lost my head and I do not want to recover it under any circumstances, thank you, so help me God.

too much is (still) too much to bare

and i ain’t stupid. nor dead. yet…

mare circ mareeee… mascaţi, SPIR şi un pic de pane et circus, aşa ca pentru români. că, deh…

băăăăă, da PROŞTI ne cred. şi dau vârtos cu praf în ochi ca să nu…
altfel a mai apârut un “erou”. exact, acelaşi Gigi. războinicul luminii mai la întuneric. ce banc cretin, cu mult iz de ieftin şi murdar. ca mai toată politichia româneasca, scuzaţi termenul politichie.

să ne-nţelegem: nu mi-a fost niciodată simpatic gigi. că omul e un infractor, dovedibil de altfel, uşor, cu puţină străduinţă, e clar. DAR…
de aici până să te legi de un rahat, mai mult sau mai puţin justificat şi dovedit şi să acţionezi discreţionar, ignorând complet legea (aşa proastă/strâmbă/incompletă cum e ea) pentru o etalare penibilă de putere efemeră e de kko punct

e prost dacă nu foloseşte enormul capital de imagine pe care tocmai i l-au servit pe tavă nişte minţi cretine, din spatele aceluiaşi, neschimbat, mai nou cu pretenţii de diktator. paranteza mai mult k decat dictator închidem paranteza
dacă mâine ar fi alegeri, turul 2, băseluţ vs. gigi, cu părere profundă de rău (fizic) vă anunţ că aş vota gigi. asta e…
no further comment

it happens…

[reclamă cunoscută]
- păi, să-i lăsăm să se mai cunoască…
- [râsete joviale de haş de calitate] s-au cunoscut… o s-avem un nepoţel…

cam aşe…
deci [că, de', tre' să fie o concluzie]: miercuri, ziua de graţie 11, luna lu’ mărţişor, anu’ de graţie 2009 se-ntâmplă.

nu, nu câştigă dinamo titlu’, dar… [nu chiar ca-n bancul celebru de radio erevan, still in the same area] câştigă [experienţă, evident] şi valoare [în kilograme cuplu] un dinamovist. ca să zic aşea stone house să fie… sau de cacao, cu iz specific să nu-şi bage diverşi [citeşte neaveniţi] nasul şi anume în…

haidaţi pa!

one ode real story

cica criza…

blog, blog me not

on empty thoughts, financial crisis and Valentine’s day

… cu ceva sirop adăugat din belşug, pe ici, pe colo, să fie… prin locuri unde mai demult era hulit. dar, de’, e criză, tată… era un termen “combinat”: jenibil. s-ar (cam) potrivi.

zicea o ea despre miştocari, deşertăciune şi lipsa de conţinut a cuvântului relaţie. câteva gânduri crude, necosmetizate despre o lehamite existenţială.

red+orange=brown?

şi uite ca se-ntâmplă (perf. simplu)…

trecu novembre trist şi ploios. trecură şi sărbătorile…

şi ce folos?

cum ce? a venit schimbarea. sau schimbările. că-s multe, deloc mărunte şi haotico-hilaro-triste. în afară de bâlbe penibile, neacceptate nici măcar de gugumani (citeşte masa), mai s-au lansat şi ceva iniţiative fecunde şi subsidiare unei idei mai vechi, tot de natură maro: restrângerea cheltuielilor bugetare. explicaţie: dacă de-acolo nu, că, de’, proaspeţi ca roua pe frunzele buştenilor dezolanţi, proaspăt tăiaţi, de la 100 de metri de şosea, atunci de unde??? exact. p…, pardon sistemul bugetar că ăştia oricum n-au unde să se ducă. vorba unei reclame “inteligente”: rezistăăăăă!!!

poate nu. nu toţi, da’, acum, n-avem şi noi “specialişti”, ce dracu’, că de-abia aşteaptă să… deci?

deci când? că arde. e mulţiii şîîîî…

mda, şi uite-aşa ajunge un young professional la concluzia că, ce p…da mă-sii, mai bine nu. adică de ce nu? ce n-a fost treinat să… şi să… atunci? de ce nu? că oricum motivaţia s-a dus pe p..ă (ca să citez un anume ardelean). deci?

deci, unde? e unica întrebare. cu ceva multiple answers şi o idee de sforţare pseudo-intelectuală. deci, care dă mai mult? 

mă f…t în ea de ţară.

LE: mă plângeam unui contemporan despre şi auzi ce scoate pe aceeaşi parte pe care modulează cuvintele ce vor fi strivit corola de minuni a umilei persoane (încă) de faţă:

- păi şi ce? vă ia pe-o parte, vă dă pe alta. ce, nu-ţi găseşti şi tu un sponsor?

say what??? vorba amicilor, …!!!

white snow, wanker…

- o restanţă rămasă draft prea mult timp -

Crăciunul a trecut.

şi ninge. ninge domol şi apăsat.

amintindu-mi de alt timp în care… ningea. la fel. i was in a market… shit! live the moment, lass! leave memories to others. for good.

different threats

şi alţi viruşi dăunători…

de-abia am scăpat [parţial] de o viroză îndărătnică. taman ce era să zic că totul e k. right, mai din dreapta…

se-ntâmplă… când oamenii frustraţi nu mai au nici limită, nici bun simţ [asta dacă au avut any vreodată]. anglosaxonii le spun threats, românii ameninţări.

îmi bag …

în trafic.

Ciclul:  îmi bag …    u-la-la-laaa…

ep. 1 blackie şi apocalipsa

dedicaţie

rehab

- remembrance of recent past

lume, bere, zgomot, râsete, vin, zâmbete tâmpe, mult fum, câţiva englişi în starea lor naturală (adică mangă), alţi expaţi, autohtoni cât cuprinde…
stare euforică. foarte euforică şi multă dispoziţie pentru mai mult, mai intens şi mai acum…

net addicted

asta e. nu pot să trăiesc fără.

unrestless criminal

azi am omorât primul suflet. nevinovat de altfel. mi-a sărit în faţă şi  n-am mai avut nicio şansă să frânez în timp util. privelişte oribilă, de film hard horror. un trup zbătându-se în chinuri, revărsînd sânge ca o arteziană.

rage. rage against traffic. web traffic

taman ce mâ gândeam care va fi primul subiect care mă va face să mă manifest, din nou, p-aci. şi mâ gândeam io, cu seninătate şi ceva armonie interioară (rămasă, probabil, din calmul şi farmecul ciudat şi liniştit al sărbătorilor şi vremii recente) că poate fightclub-ul nu-şi mai are sensul… cel puţin momentan.

right pă dracu’ nu )

citeam acum câteva momente pe un blog cum că oarecare revistă face referire la blogosferă, promovându-se o anumită bloggeriţă, recte un anumit blog. până aici nimic deosebit… până când dau de dispreţul suveran al autoarei postului care turteşte definitiv şi irevocabil respectivul blog:  ”în ultimele 24 de ore - 11 unici. Wow“ şi asta n-ar fi nimic comparativ cu “părerile inteligente” postate la comentarii.

wow!!! Traficul – măreţul stăpân absolut al blogosferei… indicatorul unic de succesuri nebănuite…  şi zeul suprem căruia smerit i se închină p…limea, pardon, blogosfera…   WOW… not!!!

know what? mă f.t pe el de trafic. de azi scoatem o anumită rubricuţă din bară şi, cu ceva sictir adunat, ştergem dracu’ blogul curând. mă, tatăăă, numai asta reprezintă pentru unii/alţii fenomenul numit blogging? trafic???

mă f.t! hotărât şi apăsat. now, do not disturb. i’m busy…

people don’t… why not?

oamenii nu se (mai) fut de Crăciun… nu era, în mod necesar, o constatare. mai degrabă, o întrebare…

poate că “spiritul” Sfintelor Sărbători impune o oareşce abstinenţă pudinbondă. totuşi… ce e “murdar” sau nelalocul lui în a te apropia de persoana pe care o iubeşti? io nu văd nelalocul. e drept ca sunt mioapă (zice-se), dar… nici chiar atât de mioapă.
so?

ceva lipseşte. şi ar fi exact interaţiunea, (poate?) curajul de a come forward. şi a nu lăsa câteva tabu-uri şi o mentalitate demult răposată să primeze. iarăşi…

everybody… leaves for other (friendlier) territories. and party… as much as possible. right, so where’s the stories? unde … e sentimentul, trăirea, scânteia care? scena e plină de sictir, oleacă de tristeţe şi (muuult răuuu) spleen. m-aş crede în plin secol op’ş’ce dacă n-ar fi ceasul dureros de exact al realităţii imediate.

deci?

merry christmas u all!

huh?

right! pentru o zi vreau să schimb fight în light . şi pentru că azi, 25 ale lu’ Undrea anul de graţie 2008, am avut o zi specială, în care, după multă vreme, am simţit, din nou, spiritul Crăciunului, cu acea armonie şi căldură şi fericire şi agitaţie şi seninătate pe care le-am mai simţit când eram copil, vreau să urez tuturor să aibă parte de tot ceea şi-au dorit şi îşi doresc.

Un Crăciun luminos, călduros şi fericit alături de cei dragi!

                                              

ps. încă mai resimt intens bătăturile “proaspete” cauzate cu bună-voie de ciuntirea “micuţului” de 2m juma’ care tronează acum falnic lângă geam, umplând şăgalnic cu scântei discrete şi miros puternic vastele apartamente. Merry Christmas! restul sunt detalii…

stereotypes

am revăzut recent un anumit blog. stam, citeam şi mă-ntrebam… ce e mai rău?
- să alegi să fii o curvă cu ceva intelect, “obligată” să…, complăcându-se în situaţia de a, mulţumită împăcată cu situaţia de fapt, cu rang, categorie şi consecinţe ORI
- să alegi să fii sclava unuia, EL: nicicând meritând onoarea de a, nemanifestând vreun interes pentru, insensibil la nevoi, prezent mereu absent, de altfel SAU
- să alegi să fii singură mai degrabă decât cu un neghiob care NU (cumulativ sau nu): reuşeşte să se ridice la înălţimea (citeşte intensitatea) trăirilor, (te) înţelege, poate să uite o secundă enormul egoism (besides moments when gettin’ laid), se implică

again a 100 points (may be neo, but not 4 sure) question. i dare you 2 answer. but, obviously, u’r not available, r u?

still…

stand/bend still…
-secunda de sinceritate 3 -

în definitiv, mi se fâlfâie… resimt cu o intensitate extremă aceeaşi trăire. over and over again. ca într-un film cretin cu secvenţe reluate… endlessly.

încă te iubesc, bă, cretinule!

şi de ce plm e atât de greu s-o spun face 2 face?

another bloody rethoric question. iar? de ce nu? punct şîîîîîî… ezact, my friend.

i still feel the same. iregardless of… and of… and many and all. de ce?
aş fi zis că am trecut de faza în care teluricul uşor murdar şi pervers reuşeşte să domine asupra raţiunii… pă dracu’!
eşti încă acolo mai prezent (deşi uşor mai mult absent fizic) decât atunci când… mdea, cunoaştem, ce alea-alea… still…

pentru ce? de ce atâta frământare tardivă pentru un fapt long time ago fumee? revenind, al 3-lea paragraf. inexplicabil, însă, constant, se naşte aceeaşi trăire încăpăţânată. mă simt ca-n cuşcă. bloody lioness in a cage. de data asta, mai mult decât acceptată. dorită… ar mai fi… aşteptată.

i have to say it again: te iubesc multe semne (inutile) de exclamare.

funny? funny part is that the real recipient does not even dream (or give a shit) about… enorma (nu în mod necesar dorită) paranteză aş zice completamente ne-dorită onoare de a… end of brackets

20.45 only a quarter left. merge, cu graţie, din părţi… life is… beautiful. şi merită să fie trăită să mai… f… unul/altul (f genre here included).

again, cele meliorisime…

black and white. only ~

femeile… adevărate sau “prinţese”. nu, nu se referă la alte bloguri sau alte bloguri…

se referă la o percepţie. nothing else. un articol voit controversat, care reuşeşte să ridice întrebări şi să suscite dispute. felicitări autorului! still…

firea cârcotaşă nu se poate abţine…

femei excepţionale pe care bărbatul (oarecare) le colecţionează şi atât. femei răbdătoare, fooooarteeee înţelegătoare pe care acelaşi le alege ca partenere (vorba vine, ca… multe altele instead… pentru a avea un sentiment de siguranţă, a scăpa de frustrări adânc înrădăcinate şi a avea o rezolvare facilă problemei traiului cotidian). viaţa (strict) în alb şi negru. atât.

oare? unde dracu’ e griul cel de toate zilele?

cam prea abruptă şi one way toată descrierea (de altfel excelentă). nuanţe? mda, n-avem…

revenind, griul???

s-a volatilizat în spaţiul imens creat de percepţii şi senzaţii între el şi ea. generic vorbind… vorba cântecului: i’m sick and tired… să tot aud de diferenţe, incompatibilităţi şi diferende… punctele comune… unde … sunt?

 chiar, stimaţi readeri, care se bagă? diferenţe şi puncte comune male – female. i’m all ears …

da’, cum vă ştiu… sau poate nu?

2 AM – ode to insanity

oleacă de nebunie neconsumată, rămasă de risipit. for good, once only. single serve. no further comment needed…

rage. rage against the machine. neah… rage against myself and the h. being i still am. listen…

1.59 AM and then a perpetuous 2.00 AM. do you love me?
yeah right. mă întreb… care dintre noi e mai fals? tu sau eu?
eu pentru ca m-am aruncat aiurea în hău, ignorând, cu bună-ştiinţă, raţiunea? sau tu, profitând de a late cat aşteptând înfrigurată să se întâmple iar, cât mai curând, cu altul?

te doare? păcat. credeam că eşti mai tare. iluzii… again.

—

o imagine deranjantă persistă acolo. de ce mi-ai adus-o în minte? era atât de simplu…

ochii care nu se văd, se uită. zice proverbu’.

oare?

—

necazuri cu dumneaei, Blackie. iarăşi şi din nou. recurenţă supărătoare. altfel aducătoare de noi cunoştinţe, potenţiale momente de future well being. y not?

—

fix 10. au fost. mai sunt 6.

—

de ce nu pot să scap? să evadez razant (şi hotărât) dintr-o realitate care nu-mi mai aparţine?

un ex, doi ecşi. punct şi de la capăt.

nu chiar.

memoria se încăpăţânează să persiste la fel de fresh în ambele cazuri…

o convorbire nevinovată şi un periplu neaşteptat. şi toată construcţia de sictir şi self-sufficiency s-au dus dracu’, pe apa sâmbetei (I wish sâmbătă).
too much rage and frustration.

ambele amândouă. alt clişeu. inutil. furia rămâne. ca… acea reclamă ( dry…). şi alta… until the final limit is reached. and overpassed.

de ce???

de ce nu? >:) viaţa are multiple aspecte, e complexă (o curvă) şi după aia… nutrienţi pentru viermi, cum zic şăgalnic unii-alţii…

noah, what’s the point?
simply: none.

still 2.23 AM

later edit
a new luv was born. le roi est mort! vive la Reine!

fuck

- secunda de sinceritate 2 -

stăteam (iar, o să devină sportul favorit…) şi îmi digeram cuminte, cu nesaţ, nefericirea ascultând-o:

ce să fac io acuma, ashea, ashea, să-mi mai treacă starea neagră (cică) psihică. ia să mă uit ce-a mai scris lumea… îhm.

bah!!!

şi am citit.

din blog în blog ca fluturaşii din floare (exact d-aia)  în altă floare…

frateee, n-am ridicat niciodată pretenţii că aş tinde spre ceea ce oamenii îndeobşte numesc normalitate. dimpotrivă. am fost (cam prea des catalogată) pă craca strict personală, dimpreună cu stolu’ de sburătoare. însă…

BUT. ceea ce am vizualizat azi m-a convins de contrariul.

ştiam io, aşa vag , că oamenii au probleme… multiple, neesprimate, urlate, exhibate, ascunse în hidden ego da’…

bă, ce să zic… sunt mulţi, tată, cu discul iremediabil zgâriat. for good.

după o cură de citit amărăciuni, fobii, temeri, nebunie, pasiuni neîmpărtăşite, durere, frustrare, frustări, demenţă, alcool lipsă, gânduri roze de sinucidere, omucidere, genocid, prostioare comune ca să ascundem sub preş/covor/carpetă/mochetă amarul… tind să cred că ajungi să te vindeci. sau nu.

un animal în mulţimea de bipezi colcăitori… ce sentiment minunat-egoist de linişte, de parte a întregului. peste tot, cinism din plin… why do i feel that comfortable? e sublim prin lipsa de suflet pe care-o resimţeam anterior. i feel like home…

cinică, insensibilă, dominatoare, “născută să înfrâng voinţe”, what else? manipularea ca formă de exprimare. şi, de ce nu aş recunoaşte, de existenţă? yeah, right. the Bitch… 

pedeapsă dreaptă pentru a fi visat să fiu altfel. o leacă de nebunie. i feel like i’m losing it…

correction: i felt like… mi-a trecut (ca cafeaua) instant după ce-am parcurs frământarea şi disperarea altora.

zicea un clasic: “Surad cand vad dramele altora:)”. nu-mi vine.

dimpotrivă… the bitch is too much there, livin’ all and everything. it sucks…

am încercat din plin donatorul de îndobitocire (recte the fucking TV). not quite…

a fighter. “iar tăria cu care lupţi mă impresionează.” wtf??? ai picat planat în devlă?

unde dracu’ am ajuns? oricum al dracu’ de departe de ceea îmi propusesem acum o vreme (când eram tânără şi încă stăpână pe ce dracu’ se întâmpla). what went wrong? întrebare retorică şi generică pentru cam tot ce a urmat.

conclusion, pls? right. time to figure out what and how. now.

how about politics?

unii ar zice what about politics? votez/nu votez… alb vs. negru… rău vs. bun… paradigma extremelor. şi parodia implicării şi necesităţii.

îmi aduc aminte că discutam acum un car de vreme despre deficitul democratic. anul 3 de facultate…

apoi a venit momentul 2004 când am crezut cu tărie că un vot schimbă. şi a schimbat. mai am şi acum în V525 acea poză neclară de care în seara aia eram atât de mândră: o mare de capete. ţin minte momentul când ne-am strâns, am comprimat rândurile înghesuindu-ne om în om ca să încapă mai mulţi “în trecere” prin capitală, veniţi să voteze… se închideau uşile secţiei şi numai cei care erau înăuntru aveau şansa de a se exprima şi a schimba ceva. majoritar tineri. bancuri, miştouri şi oarece încordare. deja se anunţau rezultate parţiale, eram printre ultimii care puneau ştampila. nimeni nu spunea mai nimic. însă percepţia aproape unanimă era a dracului de portocalie. şi a fost portocaliu, aşa cum am vrut cu hotărâre.

so what?

vorba reclamei: ai schimbat cafeaua!

mda, s-a produs marea schimbare: de la albastru la portocaliu. şi fără spini, no more. doar cu asperităţi şi minunatele avantaje ale lucrului amestecat mirositor. ar mai fi… ante-2004 politicul stăpânea mediul de afaceri. post 2004 s-a întors roata: acuma banul vorbeşte, centrează, controlează, ridică sau coboară. trist.

unde exact apare rolul votului, al exprimării democratice a voinţei? sau poate tocmai aci e greşala. dacă înlocuim voinţă cu dorinţă s-ar putea să fie… mai p-acolo… unde eşti nene iancule? ce i-ai mai trage matale in scriitură acum! că de tras în piept, în ţeapă sau în poze e meşter tot rumânul, fie el/ea politician sau nu.

concluzia – că, de’, tre’ să fie una – if one wants to change he/she got to do it with his/her own hands.

so, how about politics?

i’ll think about it. în definitiv, am fo’ 2 luni în care să iau o decizie… kiddin’, aproape am decis. mai rămâne să aleg culoarea. deci, care?

where is the soul?

- elogiu mediocritatii, comunului, omului/femeii “normal(e)”

stateam si ma gandeam… timpul nu exista. l-am inventat ca sa… chiar ca sa ce? ca sa marcam o decrepitudine initial lina, mai apoi accelerata a materiei? a fost un giuvaer… acum e o smochina.

e curios cum totul se comprima ireal de mult. inainte au fost zile, stari, senzatii insirate pe ceea ce m-am obisnuit sa cuantific in unitati de timp. acum sunt ore. intensitatea staruie, insa rata e descrescatoare. absolutul se relativizeaza. rabdarea a decedat de mult.

am stat si m-am uitat fascinata la o supravietuitoare nascuta in 1906 care rostea aceste ganduri cu infinita  liniste si un soi de tristete: “there is no caring in today’s world. people have more, consume more, have more money but they don’t care for each other as they used to.” there is no more passion… just rush towards the end.

care vine oricum. ciudata lume a secolului prim din nou mileniu. si ce-i mai nasol in tot tabloul asta “vesel” de masini, de umanoizi robotizati e ca sunt infinit mai aproape de o reprezentare indeajuns de fidela a momentului. 10 ore de nebunie tacuta, o stare acuta frizand dementa, o durere ascutita si continua, stare de anxietate, fobii si frici odata adormite care s-au trezit brusc. furie si o amaraciune acuta. o tristete enorma in care m-am cufundat ca intr-un ocean. o nevoie de a umbla, de a merge, de a fugi de mine si de locurile familiare atat de dureroase prin multimea de flashbackuri nedorite.

si a venit. la fel de sec si arogant ca o potentiala taietura de bisturiu.

nu e ironic ca leacul bolilor si nelinistilor moderne e tot o unealta a marii “descoperiri” moderne – comunicarea? acelasi inlocuitor al anticei epistole. m-a incremenit si uluit cum cateva cuvinte pot anula brusc si framantari si sentimente si fac cale uitarii oarbe. absolut nerelativizat, in forma pura. sublim, as spune. eliberarea de opresiunea sinelui cu ajutorul unui sms, doamnelor si domnilor. aleluia, minunea s-a infaptuit.

gasesc ca e trist ca un umil instrument – altfel propovaduitor al Comunicarii - reuseste atat de bine sa o taie. definitiv si irevocabil, a taiat radacina “raului”: nevoia de a impartasi, de a comunica, de a trai in comuniune, de a darui si a primi. a inlocuit eficient un gol cu o self-explaining and more that sufficient self-sufficiency.

atat de hulitul “average joe” a mai castigat o batalie. si platitudinea si egoismul au mai triumfat (inca) o data. la reine est morte, vive la logique du xxi-ème siècle!

si soldatelul acum credincios principiului dupa mine ce-o fi, nu-mi pasa… io sunt centrul universului care se-nvarte umil in proximitatea mea a mai daramat un simbol.  cui ii trebuie framantare cand e atat exces de dorinta bruta? cum bine sublinia un poll recent, omul n-a ajuns decat la zoon, partea de politikon vine invers proportional cu nesimtirea si ego(centr)ismul din dotare.

ecuatia e simpla: get a job, get a life, get a career! sau alte derivate (variatiuni) pe aceeasi tema. ah, sa nu uit, get laid! also.

conclusion: pls, carefully read and follow the following lines:
do read ceaikovski and be fully filled with self-contained happiness and you shall have the recipe of everlasting satisfaction!

sufletul? aaah, hm, who the f..k gives a shit about it?

14,99 eur

La sfârşitul basmelor, citeşti mereu aceeaşi formulă: “Au trăit fericiţi şi au avut mulţi copii” Punct. Niciodată nu ni se spune ce se întâmplă după…

Făt-Frumos nu este tatăl copiilor săi, începe să tragă la măsea, apoi o părăseşte pe prinţesă pentru o femeie mai tânără, prinţesa tot merge, de cinsprezece ani, la psihanalist, copii se droghează, cel mare se sinucide. Mezinul se prostituează în grădinile Trocadero.

O, voi, frumoase flori de mucigai nobil. Unde vă este sufletul? Retorism inutil de oră (altă ora târzie din noapte)…

Urâţenia cotidiană (şi emblematică) a vieţii. Frecuşurile şi stereotipurile obişnuite. Şabloane vesele vin să se adauge unui cenuşiu murdar care absoarbe cu încredere tot ce înseamnă (sau a insemnat) viaţă din trupurile vlăguite ale truditorilor abrutizaţi.

Vivaldi îşi desfăşoară măreţ şi rece, insensibil la orgia brain-washingului şi atomizării individului, spectacolul habitual.

Un număr urmat de o (oarecare) unitate monetară… un cod de bare pe tâmplă, câteva ore pierdute în van, o idee uitată înainte să fi ieşit, o zi de marţi, o alta… Concluzia: tristeţe… o tristeţe (encore une fois, une autre) punctată de ceva praf şi visare… povestite. Sadic… ca-n bancul de gen…

Un ghemotoc blănos care se-nvârtoşează, uitându-se cu ochi mari, nevinovaţi, la fiinţa “superioară” de-alături… Stereotipuri şi amintiri… o avalanşă. De ce azi? Acum un an… de-aia.

Privesc febril, cu genele întredeschise la sclipirile ciudate ale pietrelor cu străluciri galben-verzui-lascive… Nu vreau să-mi pun întrebări!!! Strălucind la fel de puternic, cu ape galben-brune, alunecă lichidul molcom.

O tristeţe inexplicabilă mă bântuie posesiv. Aş fi zis inexplicabil…

Nimic nu e întâmplător şi nu se întâmplă dintr-odată. Axiomă. De altfel, “demonstrabilă”… Fericiţi cei orbi şi/sau nesimţiţi căci a lor va fi următoarea decadă (sau poate mai multe). Şi vor trăi neliniştiţi până la adânci bătrâneţi… c-aşa-i scris în carte…

14,99 eur… merită citită, măcar pentru momentele de sinceritate (rară) ale unui contemporan…