from Paris with love…

importanti lideri P D L au zis ca…

nimic, adica.

rahat.

“Remanierea se amana pana la toamna”… bla-bla…

c and many little dots after…

Dacia 1100 încă mai circulă! Yeah, right!

Si dinozaurii expirati inca mai respira prin mass-media autohtona.

Din pacate.

Join: Afara cu slugile! O campanie sociala voluntara impotriva pionilor si “jucatorilor” care ne-au adus in sapa de lemn. Arata ca iti pasa! Macar acum.

one comment

Spuneam deunăzi că urăsc cenzura… şi promiteam că am să postez aici ceea ce mi-a fost refuzat să postez pe Vox, drept comentariu la un articol al lui Alin Fumurescu. Drept care, aproape-aproximativ (ezact ) ceea m-a îndemnat conştiinţa să scriu, redat în cele ce urmează…

@fumurescu: se traieste bine in State? daaaa? superb! că aici pute.

azi am vazut

Azi am văzut multă prostie…

falimentul unei natiuni 2

O confesiune pe care eram datoare să o fac. Înainte de a fi prea târziu…

Vorbeam deunăzi despre falimentul politic, economic şi social al unei naţii – cea române. Greşeam.

Greşeam în identificarea unor efecte drept cauze primordiale. Priveam furtul generalizat, delăsarea şi nesimţirea, laolaltă cu lipsa valorilor, principiilor şi viziunii drept cauzele prăbuşirii accelerate ale statului şi poporului române. Îmi recunosc greşala.

Protected: about sufficiency

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

si zici asa…

because they are. still here.

Minuscul tratat de economie (primară) pentru privaţi/bugetari/pensionari/asistaţi şi alte categorii din minunata Românie în colaps

De vreo câteva zile, mă tot gâdilă neplăcut la urechea muzicală o voce

e usor a spune lucruri cand nimic nu ai de spus…

- Unde esti tu… române?

- Pe coclauri, culegând prunele pe care nu le vede chiorul.

Am ascultat în ‘ceastă seară o demonstraţie perfectă a încercării penibile de a manipula prin omisiune, prin platitudini şi repetare până la limita suportabilului a unor judecăţi de valoare strâmbe.

Micuţa Che Guevara zici ironic, zâmbind condescendent? O fi… dar nu mă pot abţine.

falimentul unei națiuni

Astăzi am furat…

and the end comes with a silent majestic posture. or not…

so silent.

[Balada unui om sătul... de toate]

un om a scris cuvânt adânc
privind în gol cu-amărăciune
stând în toiag şi bând
din dulcea măgărie

şi zis-a…

decât atât mai vreau să-ţi spun
acum la ceas de seară
‘geaba îţi sumeţi ochiul strâmb
bărcuţa se răstoarnă.

What a wonderful night

finally silence…

…only crowded shopping centres, Christmas carols, meat rolled in cabbage, oven heat and decorating the Christmas tree.

Enjoy! While it lasts.

    

   

  

yellow is the thing…

şi s-a-ntâmplat. sau împlântat ar fi tot cam p-acolo…

Mi-aduc aminte cum era acum un an… când toată problema era de cu totul altă natură. Soul-related. Nowadays, money rulz… or not.

As they lack completely. Am ajuns să fac aceleaşi calcule pe care le făceam mai pe la început de carieră: asta-i prea scumpă, aici tre’ să mergem pe maximum de eficienţă, ce nu e de maximă urgenţă, nu există. So, all the struggle what for?

Cum de ce? Doar trăim bine. Unii care este. I don’t.

20 de ani. fix 20 de ani din ’89. şi ce dacă? era o vorbă pe vremuri: la vremuri noi, tot noi.

La exact şi fix 20 de ani de când mulţi tineri nevinovaţi şi idealişti (poate prea idealişti şi prea curaţi) şi-au dat viaţa pentru o idee (cea de libertate) comunismul supravieţuieşte prin primul om din stat – acelaşi to’arăş care făcea temenele, rapoarte şi ce mai era necesar să-şi menţină funcţia de eşicher 3 pe care o căpătase de la măreţul PCR. O marionetă care tot cu Pile-Cunoştinţe-Relaţii hrăpăreţe a rămas. O marionetă jalnică care a mai reuşit să prostească o dată, bazându-se pe moştenirea “de aur” – doar tot omul crede în egalitate, lipsa corupţiei şi împotriva nenorociţilor moguli care sug sângele şi avuţia naţiunii. Parcă am mai auzit discursul ăsta mai demult. Penibil.

Unde e tov. Băs-escu acum? Când ţara se cufundă din ce în ce mai mult în rahat, unde e apărătorul drepturilor celor mulţi (şi neinformaţi şi repede crezători, asta ca să nu zic proşti că s-au uitat în cerul gurii negre şi s-au lăsat duşi cu formule simple ale propagandei comuniste) şi luptătorul-jucător-jupân, unicul, alt “cel mai iubit fiu” al ţării? Unde sunt măsurile necesare şi tot tacâmul de facilităţi pentru ca ţara asta să nu pice total în haos?

Linişte.

Liniştea aceea totală care precede furtuna.

Era o altă vorbă spusă de un om cu scaun la cap: Popoarele au conducătorii pe care-i merită.

Hai să trăiţi bine, tovarăşi! Cât veţi mai putea şi veţi mai avea fraieri care să pună osul la muncă pentru voi… nu mult îmi permit eu să opinez. Deh, galbenul era prea galbem, roşului i-au fost forţat suprapuse secera şi ciocanul, e mai bine amestecul. We have orange to sell. Who’s buying? Romania, of course. Pls, decide fast, first come, first served. And yes, we need sponsors, thank you for your kind “contribution” to our wealth. Orange health.

No further comment required.

PS. Cred c-ar cam fi momentul sa schimb headerul. Portocaliul a-nceput să-mi provoace greaţă, deşi până de curând era doar o culoare caldă, luminoasă.

rosu, galben si… portocaliu

Trei culori cunosc pe lume…

A fost 1 decembrie. Ziua naţională a României, ţara în care am ales să mă întorc.

Din păcate.

Un 1 decembrie în care speram să mă odihnesc. Şi să mă uit la câteva manifestări de fericire autosuficientă, la fel de efemeră ca viaţa unui fluture rar.

N-a fost să fie.

1 decembrie. Activitate febrilă a agenţiilor de ştiri şi a media în general. Care media pregătită să prezinte câteva (puţine) momente emoţionante şi multăăă fasole cu cârnaţi şi peopleşi extaziaţi de proapăta îngurgitare a bunătăţilor gratuite. Prefiguram cum o să caut înfrigurată canalele 90+, oscilând înre diversele Discovery, NGC şi History.

Greşit.

1 decembrie. Încercare de reconciliere, mai mult sau mai puţin fericit localizată în spaţiu. Deşi, în definitiv, de ce nu? Ce are stimate d-re/d-ne/stimaţi d-ni alegerea unui oraş cu anumite conotaţii? Un oraş emblemă pentru Revoluţie. Aceea, unica, Revoluţia însângerată din 1989. Restul sunt diversiuni organizate abil şi de bunicuţă şi de colegul de training moscovit, tov. destoinic Băsescu T. Evident, o “faptă ruşinoasă”, un furt sau încercare de monopolizare a emblemei unice, a simbolurilor fundamentale ale unui oraş martir. Unicul de altfel. Noi nu ne vindem ţara! Şi nici simbolurile.

Oare?

O bătălie fermă, constantă şi susţinută împotriva comunismului şi a tuturor tarelor pe care le aduce cu sine! O intrasigenţă extremă faţă de comunişti, de nomenclaturişti, securişti, colaboratori, activişti şi turnători! Moarte comunismului şi camarilei care a asuprit poporul şi a supt sângele mai eficient ca lipitorile!

Corect. Aşa se justifică reacţia virulentă care s-a născut din opresiune şi toată umilinţa şi lipsurile pe care le-au îndurat acei oameni care au crezut întotdeauna în valorile universale de libertate, drepturi şi obligaţii, stat de drept, decenţă.

În 1989. Şi după, până în momentul în care apele s-au mai aşezet. Şi aceiaşi oportunişti (foşti comunişti, foşti nomenclaturişti, foşti securişti, foşti colaboratori, foşti activişti şi foşti turnători) au căpătat glas şi tupeu. Şi şi-au crescut puii, în (non)valorile parvenitismului, tupeului şi speculării. Vivat România post-decembristă!

Revenim. 1 decembrie. Ziua naţională a României. Zi în care nişte oameni vin şi fac un pas (un prim pas) într-o direcţie unică, neexploarată (niciodată) în mâdra Românie: reconciliere şi ajungere la un numitor comun venind din medii, concepţii şi certitudini complet diferite. Arta compromisului real. Acel compromis care urmăreşte consensul. Consens, aproape consens. First time in Romania.

Versus…

O bătălie fermă, constantă şi susţinută împotriva comunismului! Moarte comuniştilor şi camarilei care va să asuprească şi să sugă sângele poporului! Moarte mogulilor, păpuşarilor care…

Atenţie! 1 decembrie 2009.

Deşi n-aş fi zis. 20 de ani după ce oameni tineri, bătrâni, copii, în nebunia lor ultimă (pentru că n-au mai apucat să facă altceva, fiind seceraţi în tumultul şi negura (care niciodată nu va fi risipită) acelor vremuri încrâncenate) au ieşit în stradă împotriva comuniştilor, nomenclaturiştilor, securiştilor, colaboratorilor, activiştilor şi turnătorilor. Şi a unui dictator, alt preşedinte “jucător”/şef al CSAT/şef al armatei etc-etc-etc, mult iubit “fiu” al naţiei etc-etc. Un altul, înaintea altora. Înaintaş al unora mai recenţi.

Şi cam aşa: roşu+galben+albastru (cravata unui anumit candidat în mirifica confruntare (că dezbaterea a lipsit) din 03 decembre AD 2009) vs. portocaliu.

PS. eu ştiam că portocaliu=roşu+galben. întrebarea ar fi: cam cât roşu şi cam cât galben la catindatul, tov. Băsescu T.?

Vorba unui clasic: That is the question.

PPS. Era o întrebare în acei ani. Care rămâne. Cine-a tras în noi, tov. nomenclaturist Băsescu T.?

The democratic deficit

- part 1 Today about budget, expenses, income and public servants – economic failure root of democratic deficit

De o vreme vad tot mai des o infruntare violenta intre conceptele de economie “reala” si birocratie. N-o sa reiau aici ”argumentele” naive care aduc al dracului a ilustrare perfecta a mentalitatii “supreme”: “sa moara si capra vecinului“.  Nu sunt nici pe departe avocatul sistemului birocratic de tip stalinist nou care guverneaza instutiile statului roman. Sunt doua lucruri pe care vreau sa le subliniez:

1. a privi sistemul birocratic strict ca cireada (multime de elemente de acelasi tip) denota o capacitate mentala avansata pana la genunchiul broastei si o dorinta incredibila de a avansa “with blinkers on” din partea celor care nu cunosc (si nici nu fac vreun efort sa cunoasca) realitatea din administratia publica

2. a sustine masurile de reforma a birocratiei in plina criza economica, prin reducerea aparatului birocratic si scaderea cheltuielilor publice, fara a implementa masuri complementare de stimulare masiva a investitiilor private si publice, duce la colaps economic si social.

Dorinta ardenta si bucuria paguboasa a unora fata de perspectiva mazilirii bugetarilor imi aduce in minte un tablou simplu:

E cam asa: suntem cu toti intr-o barca. Barca e carmita de marinarul sef care insa doar da ordine. Pe barca muncesc multi marinari, de la mus pana la adjunctii capitanului. Marinarii fara grade au mare raca si pe ofiteri si pe cei de la cantina, pe ingineri, pe cei de la aprovizionare, de la paza si de la previzionarea vremii. Intr-o buna zi, ofiterii, cei de la cantina, de la aprovizionare, inginerii, paznicii si meteorologii sunt debarcati in primul port deoarece capitanul a decis sa reduca cheltuielile. Raman doar marinarii de rand si capitanul. Si barca care o porneste cu un echipaj plin de entuziasm spre urmatoarea destinatie. In acest timp, spre barca se indreapta un taifun (de care cei din barca habar n-au ca nu mai au meteorologi). Vine seara si capitanul da ordine privind stabilirea cursului si pleaca sa doarma. Marinari, obositi de cata munca depun ei (si numai ei) merg sa doarma si ei, ca doar capitanul a decis cursul. Toata lumea doarme bustean cand corabia incepe sa se miste sub primele semne ale taifunului. Oamenii dorm in continuare, nimeni nu se sesizeaza pentru ca paznici nu mai sunt. Taifunul loveste din plin barca.

the goddess admin

long time, no see. or word as a matter of fact.

didn’t feel the need to. the real world takes too much of my time.  that would be one reason.

the other one is that this blog was meant to be and still is a fight club. i had nothing to fight about: i had a perfect state of mind (mostly due to my husband, thank you Horia ) and i didn’t feel to fight (or express my flusters publicly, mainly ’cause i didn’t have any).

yet, the little (exarcerbated) cabotine inside felt the need to check what the f…k happened with the blog.

and here i am, a newby again, with a new rage, perhaps much more powerful than the rage in the past: mmm… Politics…

right. i’m not gonna start with an analysis. actually there’s no analysis at all. i don’t feel (want) to. it’s just pure personal “final” judgements. here it goes:

none of the political spectres represent me. at all.

the brains behind of all competitors campaigns should take a brake (right, like in the kitkat advertisement). the discourse (all and any of them) sucks and is worthless.

what do you do when you find you have no one to vote for?

don’t say good question. it doesn’y count.

simple: just go for it!

wish me luck. i definetely think it’s time for a change. or, better said in English: TO CHANGE ( active voice)

and i’ll just melt in the politics messy reactor to try and change something. that’s a final decision. would you vote for?

Tinkerbell – a lost, no more desired, feeling

Citeam acum cateva minute un post de prin zona – cu Peter Pan si Tinkerbell. Si am simtit brusc un gust amar-dulce ciudat si o arsura puternica. Tinkerbell…

Too much memories hurt. Or not… Ma uit la el si toata retrairea se stinge prematur, instantaneu, lasand un sentiment de satietate extrema si de “je m’en fiche” legat de acel trecut. E prea puternic si prea real prezentul, who the fuck cares about the past?

Sta concentrat si asculta Evanescence. Nu poate ghici ce m-a apucat si-l intriga latent.

***

- Credeam ca nu ma mai iubesti, imi faceam tot felul de scenarii… Credeam ca ai vreun iubit…

- What??? Right … esti sigur ca numai unul… ma stii, nu pot sa suport obisnuinta si monotonia. Numai unul?  [suras ironic, detasat si amuzat. WTF??? Jokin', right?]

***

Se uita lung, mirat, cu figura aia de copil pe care i-am urat-o si adorat-o din prima zi.

on sufficiency…

and few other common downsides of humanship

once upon a time I felt like I owned the bloody world and did whatever I wished to do with all and each, once. nowadays…

esti cinic?

AS. azi n-am chef sa scriu cu diacritice, descurcati-va cum puteti.

dau sa ma relaxez ca tot omul dupa o zi incarcata. de draci, evident, si o de o anumita penurie, acuta, de resurse indeobste lipsind in criza. paranteza. apropo de criza, nu stiu cum e la altii, dar Ozana cea frumos curgatoare mi-a susurat mie la ureche ca actuala criza e mai degraba personala, la nivel strict individual, in functie de valoare de piata a fiecaruia/eia. la mine a trecut de mult de “rosu”. chiar, ce urmeaza dupa rosu? deep black sau o stare ireala, de lumina intensa si energie pura, inca in stare nemodificata? just asking. inchidem, asa cum v-am obisnuit, paranteza

revenind la merinoasele noastre (ptr cei care au, adicatelea), dau sa ma relaxez si mai bag un ochi pe ici – pe colo, termin si cu “obligatiile” motorizate si ajung la partea de ganduri/opinii/trairi ale unuia/alteia (si, evident, aproape personale) de prin locuri diverse.

citesc un post. ma deprima prin aciditate si lipsa de substanta. in fine, sa trecem. il citesc si p-al doilea. la fel de sec, prost informat si perfect subiectiv. wtf??? cine are ce cu je? vreau sa ma relaxez!!! i don’t give a shit about ur frustrations. i want circus. paranteza: nici painea n-ar strica, cu ceva fineturi gen jambon, ceva branza fina, mucegaita sau nu, un vin rosu tare si sec si  o partida indracita.

de remy/rentz/whist, bah, ca pentru sah e cam nepotrivit ceasul… nici, nici. closing brakets.

trec la blogul no. 3. alta realitate, un stil unic, aceeasi problema. shit! bre, tre’ ca intr-adevar e criza de toti sunt depresati si nu mai au pic de umor, nu?

mai am o singura incercare de facut. mi-e teama sa deschid. daca? si daca nu, ce-o sa cred despre restul? ah?

mah, tata, daca tot nu poti lega doua vorbe fara sa creionezi un negru profund in situatia de c… cacao, in mod special aici, acum si cu…, mai bine n-o mai face. spunea un clasic ca umorul (si, probabil, si bascalia atat de draga mioriticului) moare ultimul. o fi vremea de recviem? 

ceva m-a calmat pana la urma . nu, nu e jambonul/branza aleasa/vinul amintite anterior. doar ulei de malt la pet ecologic, intelegere si iubire din partea jumatatii si putina sfortare in acceptarea situatiei ca existenta si perfect modificabila. no cinism involved :), doar un ”enegizant” atat de clasic si atat de actual.

ziua buna, cititorule!

LE. citit si ultima bucata. mai bine nu as fi… tardiv. one last comment: fericiti cei saraci cu duhul…

thoughts of a madcat

frustrations and their short life shortening own life

i have a dull job i’m very sick of

i have not such a muscle car and i can’t do a damn thing to change it. yet

i have a bad financial situation (one might even call it issue) and i’m just a passive spectator

my family life works good. [that was the shiny part of the shit]

what next?

A: good question.

fighter

no, we do not debate the American fighter jets. not in this post, at least.

Friday

vinerea mare. o dupa-amiază calmă, de început timid de primăvară, aşa, mai târzie. clopot care sună, atmosferă evlavioasă, cântece de la basilica din proximitate. consortul doarme dulce, înnodat în poziţii imposibile, de contorsionist pasionat de frumuseţea imposibilei sforţări, încolăcit artistic, împrăştiat pe tot patul.

un calm ciudat, de viaţă la ţară molcomă sau suburbie parisiană cochetă, dă farmec verdelui de-abia înmugurit şi razelor solare care îmblânzesc cenuşiul aceleiaşi urbe.

bate de 8. ne reunim - el încă obosit (de somn), io frântă, cu o dorinţă ardenta de a trage pe dreapta măcar pentru 3 secunde. draci, de-abia acum începe viaţa.

back in business

ce-nseamnă, dom’le, luna de miere (vorba vine lună).

s-au întâmplat al dracu’ de multe decând n-am mai trecut prin zonă. şi unii-alţii, cu bunătatea şi deschiderea caracteristice românilor au tras concluzia înţeleaptă: s-a dus! not quite. still alive and kicking. unii ar zice chiar muşcătoare.

încă 25 pentru Gigi. curată mizerie, pe faţă. încă un motiv să-mi bag aceea în ţara asta de kkt şi să mă zbat să plec definitiv şi irevocabil. pentru ce, măi tată?

o tonă de sictir, de nesimţire (a acelor care… ar trebui, dar nu) şi multă dezamăgire amară. know the feeling? exact ăla. (mă repet) [şi atunci] pentru ce?

cum pentru ce? pentru naţie şi neam. care (ne) răsplăteşte pe măsură mai ajustând pe ici, pe colo din venitul şi aşa neîndestulător. ce contează că există tineri şi că îşi mai fac împrumuturi pentru a avea o casă, o maşină, un trai cât de cât decent. dă-i dracu’! le tăiem noi şi ultima sursă de venit. dacă sunt bugetari îi futem cu succes, tăind serios salariul. dacă au avut proasta inspiraţie să-şi lanseze o afacere în perspectivă (citeşte fără cine ştie ce venituri momentan), le tăiem şi pe acelea, că, de, profitul forfetar. dacă lucrează ca angajaţi în privat, determinăm firmele să-i dea afară. solutions found.

să continuu? aş tinde să cred că nu e cazul.

atât.

ps. câtă răbdare aveţi? la mine tocmai s-a terminat înainte să apuc să “prind”, ca pe vremea lu’ ceaşcă.

welcome to beautiful Romania, unfortunately (still) inhabited.

NHS (national health system)

a fost odată ca niciodată… UK, ţară civilizată…

no, acum în RO. ce se-ntâmplă dacă pe la o oră târzie de noapte somnoroasă ai o problemă serioasă, medicală?

NIMIC. dacă nu eşti ferm, tare-n clanţă şi oţărât pe tot şi toate. şi cu ceva prestanţă în kg Au.

firul evenimentelor

00.13 cca. un OM se trezeşte fără vedere pe ochiul stâng. un declic pe nerv, o pată neagră, opacă şi o usturime ardentă la deschiderea ochiului, urmată de o lăcrimare intensă si zero vedere. 00.14 telefon la salvare. vorbit cu operator 070 (tante acră). explicat situaţia. primit răspuns halucinant: “nu pot să trimit salvare pentru un ochi” punct. am rămas concomitent mască, de stană, plantă etc. întrebându-mă dacă aud bine sau am pierdut simţământul în cauză. drept care, am reiterat solicitarea, poate-poate… canci. m-am asigurat c-am înţeles bine nr. operatoarei şi am trecut la companii de taxi, înjurând mărunt şi jurând răzbunare. care va să vie.

aici succes total. în mai puţin de 5 min coboram la taxi. p-ţa lahovari, spitalul de ochi. toate bune şi frumoase, decât că era închis. aţi auzit corect: spital de urgenţă ÎNCHIS. batem, strigăm, ne manifestăm pregnant şi hotărât. DEGEABA.

k, next. alt taxi, oprit bancomat. Elias. aşteptat. pornit în explorări, găsit una bucată doftoriţă, cu ceva asistente/infirmiere/brancardier poponel/2 urgenţe. într-un final, luat în evidenţă, respectiv grijă. aşteptat degeaba o vreme. pierdut răbdare, intrat vijelios peste asistentele etc. de rigoare, tranşat problema, enervat degeaba. pacient aprox k, io varză. găsit lichide să mă hidratez, adormit artistic pe scaune de aşteptare a ceva. ce, încă nu mi-am dat seama. probabil ziua de apoi, că vreo persoană care să comunice rudelor ce se (mai) întâmplă cu pacienţii n-aveau. orele 2 trecute fix. io zombi, pacient, în sfârşit consultat de 10 persoane, cobai pentru noul aparat pe care nici dom’ profesor, adică, înţelegeţi ‘nea’stră, NICI dom’ profesor nu ştia să-l utilizeze. concluzie clasică: nu-i de competenţa noastră… înapoi la spitalul de ochi. paranteză: totuşi cei de la Elias au fost băieţi (şi fete) de treabă. au sunat la spitalul din Lahovari, în prealabil, şi ne-au pus la dispoziţie una bucată ambulanţă Dacie 1900 toamna cu care ne-am deplasat. în fine, să admitem…

next. acelaşi spital (părăsit) din Lahovari. un doctor (din Rep. Moldova), un asistent şi-un ţâr neindentificat (şi, de altfel neindentificabil) care… şi el, p-acolo. ofuscaţi pân’ la măduvă şi înapoi că cum au fost sunaţi. şi deranjaţi de la siestă de colegi. şi de pacienţi neaveniţi la 3 ceasuri trecute fix în zori de duminică (da, ştim, ziua a şaptea, lăsată de Domnul pentru odihnă). ton oţărât şi atitudine de ciuban. nu, Gigi e copil mic pe lângă. urcat draci la cutie, reacţionat în consecinţă. cei trei, Doamne şi tuţi trei belicoşi nevoie mare că cheamă poliţia pentru că-s recalcitrantă şi le-am pocnit vârtos uşa de să pice minunat zid proaspăt renovat. eu gândit că mai bine îmi vărs dracii pe uşă decât pe meclele lor de persoane cu nevoi speciale că mă mânca al dracu’ să. în fine, tratament sumar, trimis luni la policlinică şi dat nişte picături cu multiple efecte secundare (evident) nedorite, gen cortizon-anti-infecţios. o nebunie. ar fi meritat să-i fac o poză farmacistei care (proaspăt) trezită din somn mă chestiona suav ce-am făcut la ochi. i-am replicat la fel de amabil (ca crocodilu’ deranjat când tocmai tranşa viitorul prânz/cină) cum devine cazul. amabilităţi, ce mai, una-alta…

adevărul e că, plm, n-aveam unde să petrecem mai plăcut sâmbătă seara decât satisfăcând o plăcere (?) strict masochistă strict inexistentă, hălăduind prin spitalele jalnice din bucale, right?

şi cam aşhea. voi?

the last

încleştare spasmodică… ultimă… un icnet… câteva reflexe nervoase necontrolate. un rictus. globi oculari care se rostogolesc în neştire. fără pic de frână sau posibilitate de stăpânire. o privelişte sinistră şi apoteotică, în acelaşi timp.

zgomot surd… de maus. the Godfather.
the game, of course. încă un nivel…
The gamer. one of the last game, promise.

îmi mângâie duios burta… un sărut lung, pasional şi posesiv.
- ce faci?
- scriu.
about gaming. the gamer. one of the last games? yeah, right… mai stai p-aci…

bohemian rapsody, thank god, îmi răsună persuasiv în ureche… nothing really matters to me… is it? neah, not quite. long time, no word. too much maybe . ăla miorlăie, ălalt gaming. stăm bine. what next?

eeeeeeeeeee haiduc şi eeeeeeeeeeee vestit…
doar că era femeie ş-a dracu’ rău. prietenii (vorba vine) ştie. şi provoacă. atunci când şi de îndată ce pot, aviz lor.

hai pa!

LE He’s here. and that’s pretty much what really matters. and yes, i was mean. as usually, one may say, but that one may go fuck him/herself, cu incredere, to’arashi.

I lost my head and I do not want to recover it under any circumstances, thank you, so help me God.

too much is (still) too much to bare

and i ain’t stupid. nor dead. yet…

mare circ mareeee… mascaţi, SPIR şi un pic de pane et circus, aşa ca pentru români. că, deh…

băăăăă, da PROŞTI ne cred. şi dau vârtos cu praf în ochi ca să nu…
altfel a mai apârut un “erou”. exact, acelaşi Gigi. războinicul luminii mai la întuneric. ce banc cretin, cu mult iz de ieftin şi murdar. ca mai toată politichia româneasca, scuzaţi termenul politichie.

să ne-nţelegem: nu mi-a fost niciodată simpatic gigi. că omul e un infractor, dovedibil de altfel, uşor, cu puţină străduinţă, e clar. DAR…
de aici până să te legi de un rahat, mai mult sau mai puţin justificat şi dovedit şi să acţionezi discreţionar, ignorând complet legea (aşa proastă/strâmbă/incompletă cum e ea) pentru o etalare penibilă de putere efemeră e de kko punct

e prost dacă nu foloseşte enormul capital de imagine pe care tocmai i l-au servit pe tavă nişte minţi cretine, din spatele aceluiaşi, neschimbat, mai nou cu pretenţii de diktator. paranteza mai mult k decat dictator închidem paranteza
dacă mâine ar fi alegeri, turul 2, băseluţ vs. gigi, cu părere profundă de rău (fizic) vă anunţ că aş vota gigi. asta e…
no further comment

it happens…

[reclamă cunoscută]
- păi, să-i lăsăm să se mai cunoască…
- [râsete joviale de haş de calitate] s-au cunoscut… o s-avem un nepoţel…

cam aşe…
deci [că, de', tre' să fie o concluzie]: miercuri, ziua de graţie 11, luna lu’ mărţişor, anu’ de graţie 2009 se-ntâmplă.

nu, nu câştigă dinamo titlu’, dar… [nu chiar ca-n bancul celebru de radio erevan, still in the same area] câştigă [experienţă, evident] şi valoare [în kilograme cuplu] un dinamovist. ca să zic aşea stone house să fie… sau de cacao, cu iz specific să nu-şi bage diverşi [citeşte neaveniţi] nasul şi anume în…

haidaţi pa!

one ode real story

cica criza…

blog, blog me not

on empty thoughts, financial crisis and Valentine’s day

… cu ceva sirop adăugat din belşug, pe ici, pe colo, să fie… prin locuri unde mai demult era hulit. dar, de’, e criză, tată… era un termen “combinat”: jenibil. s-ar (cam) potrivi.

zicea o ea despre miştocari, deşertăciune şi lipsa de conţinut a cuvântului relaţie. câteva gânduri crude, necosmetizate despre o lehamite existenţială.

red+orange=brown?

şi uite ca se-ntâmplă (perf. simplu)…

trecu novembre trist şi ploios. trecură şi sărbătorile…

şi ce folos?

cum ce? a venit schimbarea. sau schimbările. că-s multe, deloc mărunte şi haotico-hilaro-triste. în afară de bâlbe penibile, neacceptate nici măcar de gugumani (citeşte masa), mai s-au lansat şi ceva iniţiative fecunde şi subsidiare unei idei mai vechi, tot de natură maro: restrângerea cheltuielilor bugetare. explicaţie: dacă de-acolo nu, că, de’, proaspeţi ca roua pe frunzele buştenilor dezolanţi, proaspăt tăiaţi, de la 100 de metri de şosea, atunci de unde??? exact. p…, pardon sistemul bugetar că ăştia oricum n-au unde să se ducă. vorba unei reclame “inteligente”: rezistăăăăă!!!

poate nu. nu toţi, da’, acum, n-avem şi noi “specialişti”, ce dracu’, că de-abia aşteaptă să… deci?

deci când? că arde. e mulţiii şîîîî…

mda, şi uite-aşa ajunge un young professional la concluzia că, ce p…da mă-sii, mai bine nu. adică de ce nu? ce n-a fost treinat să… şi să… atunci? de ce nu? că oricum motivaţia s-a dus pe p..ă (ca să citez un anume ardelean). deci?

deci, unde? e unica întrebare. cu ceva multiple answers şi o idee de sforţare pseudo-intelectuală. deci, care dă mai mult? 

mă f…t în ea de ţară.

LE: mă plângeam unui contemporan despre şi auzi ce scoate pe aceeaşi parte pe care modulează cuvintele ce vor fi strivit corola de minuni a umilei persoane (încă) de faţă:

- păi şi ce? vă ia pe-o parte, vă dă pe alta. ce, nu-ţi găseşti şi tu un sponsor?

say what??? vorba amicilor, …!!!

white snow, wanker…

- o restanţă rămasă draft prea mult timp -

Crăciunul a trecut.

şi ninge. ninge domol şi apăsat.

amintindu-mi de alt timp în care… ningea. la fel. i was in a market… shit! live the moment, lass! leave memories to others. for good.

different threats

şi alţi viruşi dăunători…

de-abia am scăpat [parţial] de o viroză îndărătnică. taman ce era să zic că totul e k. right, mai din dreapta…

se-ntâmplă… când oamenii frustraţi nu mai au nici limită, nici bun simţ [asta dacă au avut any vreodată]. anglosaxonii le spun threats, românii ameninţări.