on sufficiency…

and few other common downsides of humanship

once upon a time I felt like I owned the bloody world and did whatever I wished to do with all and each, once. nowadays…
mă uit la mine şi văd a self-entertaining, self-supporting and more than self-sufficient suficiency dând cu haz şi voioşie pe dinafară. le ştiu pe toate, nimeni şi nimic nu mă mai surprinde cu (măcar) o întrebare încuietoare. peopleşii îmi prezintă “adevăruri” şi “axiome” pe care le-am fumat demult, acum o vreme, de parcă ar fi noutatea absolută a timpului prezent. rutina cotidiană mă oboseşte prin simpla lipsă a provocării – aceleaşi kkturi inutile, repetate de miriade ori de actori inofesivi (prin gând şi prin port). I had enough, time to drastically change.

Q: with what?

another shity environment with same “new” old rules. just this time one does not refer to:
- bureaucracy but corporate culture,
- state budget, but company’s revenues and forecasted spending,
- imposed tasks but stakeholders expectations?
aceeaşi mărie cu altă… bască. so what’s the news, mate? an where???

a dracu suficienţă… ea e de vină pentru to(n)t(i) şi toa(n)te. m-am obişnuit cu un ritm alert de rezolvare a oricărui task/probleme şi acum, după ce am frecat menta, la propriu, o vreme, mi se pare un efort inutil să mă mai urnesc din loc, cu entuziasmul şi voinţa de la începuturi. it’s too late. final decision. for public wealth, I mean.

looking for new horizons. open to interesting proposals. able to cope with stress and find solutions to any given matter under time and budget pressure. excellent organiser and coordinator. looking for job ( if it was not obvious enough). anyone interested ) ?