The democratic deficit

- part 1 Today about budget, expenses, income and public servants – economic failure root of democratic deficit

De o vreme vad tot mai des o infruntare violenta intre conceptele de economie “reala” si birocratie. N-o sa reiau aici ”argumentele” naive care aduc al dracului a ilustrare perfecta a mentalitatii “supreme”: “sa moara si capra vecinului“.  Nu sunt nici pe departe avocatul sistemului birocratic de tip stalinist nou care guverneaza instutiile statului roman. Sunt doua lucruri pe care vreau sa le subliniez:

1. a privi sistemul birocratic strict ca cireada (multime de elemente de acelasi tip) denota o capacitate mentala avansata pana la genunchiul broastei si o dorinta incredibila de a avansa “with blinkers on” din partea celor care nu cunosc (si nici nu fac vreun efort sa cunoasca) realitatea din administratia publica

2. a sustine masurile de reforma a birocratiei in plina criza economica, prin reducerea aparatului birocratic si scaderea cheltuielilor publice, fara a implementa masuri complementare de stimulare masiva a investitiilor private si publice, duce la colaps economic si social.

Dorinta ardenta si bucuria paguboasa a unora fata de perspectiva mazilirii bugetarilor imi aduce in minte un tablou simplu:

E cam asa: suntem cu toti intr-o barca. Barca e carmita de marinarul sef care insa doar da ordine. Pe barca muncesc multi marinari, de la mus pana la adjunctii capitanului. Marinarii fara grade au mare raca si pe ofiteri si pe cei de la cantina, pe ingineri, pe cei de la aprovizionare, de la paza si de la previzionarea vremii. Intr-o buna zi, ofiterii, cei de la cantina, de la aprovizionare, inginerii, paznicii si meteorologii sunt debarcati in primul port deoarece capitanul a decis sa reduca cheltuielile. Raman doar marinarii de rand si capitanul. Si barca care o porneste cu un echipaj plin de entuziasm spre urmatoarea destinatie. In acest timp, spre barca se indreapta un taifun (de care cei din barca habar n-au ca nu mai au meteorologi). Vine seara si capitanul da ordine privind stabilirea cursului si pleaca sa doarma. Marinari, obositi de cata munca depun ei (si numai ei) merg sa doarma si ei, ca doar capitanul a decis cursul. Toata lumea doarme bustean cand corabia incepe sa se miste sub primele semne ale taifunului. Oamenii dorm in continuare, nimeni nu se sesizeaza pentru ca paznici nu mai sunt. Taifunul loveste din plin barca. Toti sunt treziti de mugetele violente ale vantului care face praf tot ce prinde in cale si valurile muncesc cu spor sa inghita corabia neajutorata. Capitanul urla ordine, marinarii se-mpiedica bezmetic unul de altul, nimeni nu reuseste sa execute ordinele, nu vine nimeni cu solutii pentru a stopa dezastrul. Pentru ca ofiteri nu ma sunt. Taifunul dispare la fel de brusc cum a aparut. Corabia, avariata grav, pluteste in deriva. Pe ea, o zecime din marinari si capitanul se zbat sa supravietuiasca pana cand o alta nava ii va descoperi. Toti cauta disperati mancare si apa, insa nimeni nu stie exact unde sunt puse proviziile de rezerva pentru ca responsabili de aprovizionare nu mai sunt. Corabia ar avea nevoie de reparatii. Insa nici ingineri nu mai sunt care sa arate cum ar putea fi reparate avariile in asa fel incat barca sa nu se scufunde. Capitanul urla ca doar el face treaba, o parte din marinari urla ca nu e bun de nimic si ca n-a facut nimic sa previna dezastrul, in timp ce altii ii tin partea. Cele doua tabere se arunca una asupra celeilalte in timp ce corabia se scufunda incet, dar sigur. Continuarea dupa pauza…

Adica, pe intelesul majoritatii, reducerea numarului de bugetari, fara crearea de locuri de munca in sectorul privat, duce la cresterea somajului, deja ridicat. Persoanele concediate care nu isi gasesc un alt loc de munca vor beneficia de plata ajutorului de somaj (cheltuiala neprevazuta care va afecta bugetul de stat), isi vor reduce simtitor consumul (reducerea incasarilor companiilor din mediul privat) si nu vor mai putea sa-si plateasca datoriile (atat catre stat, cat si catre banci si alte institutii private sau alte persoane).

Pe de alta parte,  reducerea cheltuielilor statului presupune ca toate investitiile pe care le facea statul pentru dotarea institutiilor: de la masini, mobilier, aparatura de calcul pana la diverse servicii externalizate companiilor private vor disparea. Pentru companiile mici care reuseau sa supravietuiasca, cat si pentru companiile mai mari care beneficiasera de contracte cu un platitor sigur, situatia va varia de la disparitie la reducere (cateodata substantiala) a veniturilor. Atentie, nu discut aici probleme de legalitate, camarila, favoritisme, coruptie. Ma refer strict la efectele pe care reducerea cheltuielilor statului le provoaca aupra mediului privat si al asa-numitei economii “reale”. Cred ca nu mai e nevoie sa detaliez ce inseamna scaderea veniturilor sau disparitia unor companii pentru mediul economic deja distorsionat de efectele crizei globale si siluit de masurile falimentare luate de stat. 

Stimati analisti economici de ocazie, reducerea numarului de bugetari si a cheltuielilor statului nu inseamna cresterea nivelului de trai sau revigorarea brusca a economiei nationale. Contrar perceptiei des intalnite, a face economii nu inseamna, in general, neaparat un lucru bun: conceptul de ”savings” este egal cu renuntarea la consum/ investitii prezente in favoarea pastrarii banilor pentru consum/ investitii in viitor. In cazul de fata, reducerea cheltuielilor nu inseamna ca vor scadea contributiile pe care fiecare trebuie sa le dea lunar statului. In schimb se va diminua contributia totala dat fiind ca va scadea numarul de contribuabili. Coroborata cu reducerea taxelor incasate de la companii (scade numarul de companii, scade si suma taxelor colectate), conduce la diminuarea veniturilor totale ale statului. Concluzia? Reducerea prost gandita a cheltuielilor bugetare nedublata de masuri de stimulare a economiei (stimularea investitiilor private si realizarea investitiilor publice) nu numai ca nu aduce vreun profit, dar risca sa scada nivelul veniturilor sub nivelul cheltuielilor previzionate prin bugetul de stat, situatie definita simplu de conceptul de pierdere in mediu privat, deficit (crescut exponential) in ceea ce priveste statul. Alte imprumuturi, alte masuri paguboase, alte pierderi… Suna cunoscut?

Nu, nu e promo-ul unui vreunui serviciu de telefonie mobila. E acel etern ciclu vicios al unei crize provocate de incompetenta statului, a reprezentantilor alesi si a celor numiti intr-un sistem politico-administrativ decuplat de realitatile unei societati bolnave de sechelele comunismului si de lipsa unor valori sanatoase.

Conclusion: the fake debate real economy vs. state bureacracy it’s just another perfect example of the Romanian state failure to fulfil it’s role. Despre falimentul economic statal si governance failure in episodul urmator.

La multe succesuri nebanuite, companeros!