Petty sunless Sunday…

Posted in social animal with tags , , , , , , , , , , , , on June 21, 2015 by ronnie

and one genuine silent shout

Another role, some few more lies, a fake smile and life comes back on the same dodgy track. Truth is I still cannot erase neither your image from my mind nor the feeling from my weak heart. And I need my full determination not to come to see you one more time playing the same role that changed my life.

***

Mă simt atât de bine acasă, în pijamale, uitându-mă afară cum plouă ritmat și hotărât. Alte dăți m-ar fi inspirat o rupere de nori gigantică și tumultoasă, cumva sălbatică prin forță și expresivitate… ar fi rezonat cu starea de continuă nemulțumire și luptă îndârjită cu tot și cu toate.

E atât de confortabil… nici cerul cenușiu, nici amărâtele de blocuri gri, nici una bucată rablă care zăngăne ca o oală dogită nu pot schimba senzația ciudată de bine, de căldură și de liniște.

Deși… N-ai mai spus nimic care să mă miște, să mă învolbureze ca apa de munte săpându-și drum pe versantul abrupt.

***

Ți-aș săruta tâmplele și fruntea înaltă și mi-aș lăsa degetele lungi să zburde în voie, curgând în mângâiere pe obraji, ciupindu-ți nasul drept și coborând ca să se odihnească pe buzele-ți cărnoase, frumos conturate, ca o cireașă pârguită așteptând să fie mușcată. Cu ochii la sprâncenele frumoase arcuindu-se în uimire nevinovată, ți-aș cuprinde torsul cu mușchi bine conturați și mijlocul subțire ca de fecioară. Aș râde văzându-ți obrajii îmbujorați de stânjeneala provocată de vorbe mult prea dulci ca să-ți fie pe plac.

Te și aud exclamând: e nebună! Și te văd trecându-ți degetul arătător peste nas în semn de respingere definitivă a potențialei idei că vreodată ai fi putut să… Te uiți la cei din jur și-ți hiperbolizezi mirarea în joc perfect dozat: cum au putut vreodată să creadă că tu ai fi putut să… ?

Îngândurarea îți accentuează cele câteva riduri de expresie și tulbură culoarea albastră ca de diamant rar a ochilor tăi care spun mai mult decât toate cuvintele din toate limbile din lume. Zâmbești încruntând sprâncenele perfecte, pășești cu multă grație, deși furia te-a cuprins vazând insistența cu care îți urmăream fiecare mișcare. Percepi insitența ca hărțuire și-ncerci să păstrezi o aparență de rece (și disprețuitoare) politețe.

***

Mă uit la un film prost. Schimb canalul și dau peste un film de animație. Fantastic! Let’s try again. Hopa, ăsta e de artă…

They forced the women to climb the trees… and then they took the ladders… They told the women to twitter like birds…

Si cetățenii de rangul întâi care se aflau în acel moment în parc s-au uitat, fără să murmure un cuvânt și fără să le pese. Oribil spectacol al răutății umane în toată hidoșenia ei, etalată cu mândrie oarbă.

They certainly do things differently here.

Un strigăt care (mă) emoționează. Și duse au fost și liniște, și confort, și stare de dulce amorțeală în veșminte lejere, de casă.

***

– Hi I really enjoyed yesterdays talk, but i gave it some thought. We are living very much apart, geographically. This makes it all too complicated. I see no chance for us, just being realistic here. I am already 38 so I need to start a serious long-term relation soon. I will look for a woman who lives more close. I do not want to waste your time, also for you it much better I think to find somebody who lives near to you. Well I am realy sorry, should have thought about it more carefully before. The best of luck with your search, and I will not be online tonight. You are a very nice woman, so I am sure it will be no problem to find your future man soon. He will be very lucky, really. Bye Bye

I wish you best of luck with your search!

– Thanks I wish you the same, and thanks for understanding my point of view.

I understand quite a lot. I accept much less.

The “romantic” words of a (still) young Dutch popped up in Skype making me laugh. I should have replied: Really? Are you sure? There’s no sugar… But I doubt he would have understood the irony. Wtf am I doing in this modern century where everything and everyone is so atomised, so plain and so predictable? E ușor șocant și amuzant în același timp să văd cât de în serios mă iau oamenii atunci când nu fac altceva decât să joc un rol. Olandezule zburător, n-ai fost decât un alt interlocutor la ceas târziu de noapte. You see, I’m not exactly looking for a husband. Or a man as a matter of fact. I want a partner, be it woman or man.

***

O, tu, Luceafăr frumos, coboară înapoi pe pământ și binecuvântează nesfârșitele admiratoare cu o privire și un surâs, acel surâs de copil pe care știi meșteșugit să-l rostogolești pe fața ta mobilă atunci când vrei tu. Te faci că nu auzi și te întorci în cercul tău strâmt, în straturi prea rarefiate pentru a mai auzi strigătul sau a mai simți cum se mai frânge o altă animă, din cele pe care le colecționezi tu.

Înaintate sunt ceasurile iar si iar se va lăsa domol întunericul ca un giulgiu peste suflarea pământească. Și mă voi război din nou cu tot alaiul de chinuitoare senzații, cu liniștea nefirească și asurzitoare a unei case goale în care cândva au râs, au plâns și au vibrat în dragoste suflete.

Replică

Posted in social animal on May 11, 2015 by ronnie

(prea puțin) stimate colegule,

Până să-mi cadă privirea pe acele rânduri astăzi, la ceas de amiază, te consideram un intelectual cu ceva talent literar, cumva absorbit și împovărat de condiția sa de ”geniu neînțeles” și de bărbat atrăgător exclusiv prin vorba meșteșugită cu care asedia porumbițele provinciale, în special cele doritoare de parizer la ore mici din noapte.

Josnic sau mizerabil ar fi eufemisme călduțe; scârbă n-ar acoperi întreg palierul de senzații pe care trădarea convorbirilor voastre intime mi le-a deșteptat; revoltător s-ar apropia mai degrabă de ceea ce vreau să spun, însă, cel mai simplu și adecvat e clasicul: ”ești un porc, monsiur!”

___

PS. ”Aveam un răspuns, dar m-am abţinut. Vulgaritatea era inutilă.” – Atât de corect și frumos spus…

… doar c-ai ratat șansa de a tăcea.

Și va fi fost om înainte de toate… Sau porc, căci, nu-i așa?, rimează.

Cum cu ce? Cu ”papucii mei proprii”. Din vinilin ieftin din măreața Chină, evident.

Silence is an answer

Posted in social animal on May 8, 2015 by ronnie

Or silence is (yet) an(other) answer.

Arătând, în particular, dezaprobarea.

Corect. De aceea nici n-am spus nimic după ce am văzut prima dată Piesa pentru frate si sora. Au fost cam mulți factori care au disturbat profund experiența – acea, unică, pe care un umil spectator o caută când intră într-un teatru. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă duc la teatru, mă aștept să uit de toate rahaturile existențiale pe care le las, cumva, la intrare. Sau nu.

___

9 aprilie al anului de grație 2015. Seara. Pe la 8. Ajung, neașteptat, înainte de începerea piesei… mare realizare. De care, mândră nevoie mare, mă felicit sotto voce când mă avânt, în sfârșit, spre nesperatul loc, deja achitat, în cel dintâi rând al Sălii Mici a Teatrului Național. Emoționată de perspectiva unei alte trăiri așteptate mai că nu remarc că toate locurile din rândul cu pricina sunt ocupate.

De cetățeni și cetățene. Tineri și frumoși. Mi se umple (și mai mult, de parcă mai era cazul) inima de entuziasm: vine lumea (și mai ales, cei tineri) la teatru, domnule! Un singur amănunt vag deranjant… nu e niciun loc liber acolo unde ar fi trebuit să fie, respectiv unde, cu avânt maxim și maxime așteptări, mă așteptam să depun cele câte kile pentru vreo oră și ceva minute disparate, pierdute cumva de conținutul orei care va să fie. Să nu divagăm…

Întreb și eu ca omul; nu vă supărați, locul 9 din rândul 1, unde este? (Nu de alta, dar nu scria vreun număr lizibil, sau măcar vizibil, niciunde în proximitate.) Răspuns sec din partea unor doamne/domnișoare, mai între 30 si 40 de primăveri: nu știu/știm! Sare un june (altfel trecut de prima tinerețe, indreptându-se, zic, spre a treia): Păi, știți, mai sunt destule locuri în sală. Puteți ocupa ce loc vreți…

(No shit???) încerc să răspund cât pot de politicos (date fiind circumstanțele): Mulțumesc pentru informație. În esență aș dori intens să stau pe locul pe care l-am plătit în prealabil. (Tot prealabilul, bată-l vina, dar nu detaliem acum și aici… poate cu altă ocazie) Se produce oareșce freamăt în rândul demoazelelor anterior amintite. Zic eu, concentrându-mă intens pe schema mentală a sălii, prezentată, de altfel, când am achiziționat biletul online: Păi locul 9 cam pe aici ar trebui să fie… cred. (În sfârșit se scoală una dintre doamnele/domnișoarele care, cu neșaț și condescendență mă trimiseseră mai devreme la arat ogoarele patriei): ĂĂĂĂ, ăsta e 10, nu 9. (Eu): Superb. În concluzie, cel de lânga, e locul pe care… (Mișcare de personaje, da, acelea nu atât de importante și, pentru unii regizorii, vag nepregătite să dea, cu pieptul dezgolit, cu piese de o anumită factură)

Eventually… (yupiiiiii!), mă așez. Rămâne un loc stingher între mine și persoana următoare. Mai că mă simt aiurea că am deranjat armonia grupului care… În fine, în viață, nu merge chiar totul ca uns… (Comentarii multiple și agitate din partea persoanelor pe care le-am deranjat pentru că am venit… la teatru, după ce mi-am permis și să achiziționez bilet. Scandalos, zic si jur!)

Începe piesa.

Mă pierd… în piesă. Uit de tot începutul abrupt al experienței teatrale și mă afund… voluntar, adânc. Simt că trăiesc din plin. Mă uit la ăștia doi și văd nebunia jucând jucăușă, cu grație, îndrăzneală și un pic de perversitate. Aproape mă transpun când…

Un sfiiiit-click-bum îmi face inima să sară. Nu, nu e bucurie sau iluminare dorită și împlinită.

”Decât” o altă nesimțită care fotografiază.

Passons… o dată, mai simte omul pasiunea de a imortaliza un moment memorabil în care Felice si Clare joacă (și se joacă cu) trăiri, sentimente, stări. Sublim!

Sfiiiit-click-bum!!! Again.

Ignore! Enjoy the play! Enjoy the experience!!! Și curge timpul frumos…

Sfiiiit-click-bum!!! A, nu, ignore…

Sfiiiit-click-bum!!! Sfiiiit-click-bum!!! Sfiiiit-click-bum!!! În (toate) momentele de maximă intensitate ale piesei. Simt că mă apucă damblaua și demența, în acelați timp, ambele (amândouă, evident). Îmi doresc cu ardoare să dau aparatul în toți pereții și pe fotografă, cumva planat, spre Soare, Lună și orice alt punct cât mai îndepărtat din spațiu.

Adrenalina e la maximum… ce dracu s-a petrecut între timp pe scenă? Nu mai port să mă concentrez… cumva ”Sfiiiit-click-bum!!!” ca laitmotiv a subjugat toată inocența acelor prime ore de seară.

Să continuu? Ney. Useless. Ar mai fi de spus…

____

Lecție (înca una, o alta) de viață: dacă vrei să te simți bine, NU te duce la teatru cu așteptări. Nici cu pretenția că oamenii au bun simț. E încă rara avis pe plaiurile ondulate, mioritice, cu tragicul ca bun inclus.

Totuși, cum nu vreau să mă cred o persoană vag obtuză mental, i-am mai dat o șansă piesei. Mai ales că totul a venit post piesă fantastică Furtuna, pe care v-o recomand cu toată căldura.

Și n-am regretat. E prea lung ca review? Da, este. Însă chiar merită să mergeți să vedeti piesa. Lăsați deoparte diverșii prost crescuți care se chinuie cu toată ardoarea să vă strice dispoziția și, data viitoare când e pusă în scena, mergeți la Piesă pentru frate și soră. Das ist ein Must!

Cele bune!

Exercițiu de sinceritate 3

Posted in social animal on May 4, 2015 by ronnie

In sadness and sorrow may be the hope resurrected…

or not.

Mi-ai străpuns inima instantaneu și sălbatic fără ca măcar să-ți închipui vreun moment că o faci. De fapt, n-ai făcut decât să-i spui celui pe care-l iubești că e mai presus de tot și toate. Tu ai fost sincer și măreț în naivitatea cu care ai lăsat șuvoiul cuvintelor ce țâșneau din prea plinul iubirii tale să spargă stăvilarul și să pătrundă inimile celor ce ți-au citit mesajul și care, prinși în vraja cuvintelor ce rezonau puternic cu Unicul Sentiment, ți-au sorbit cu nesaț spusele vergine și frumoase.

Ți-am dat un like. Dar a durut… a mușcat adânc gelozia văzând intensitatea trăirii tale. Căci te iubesc frumos nebun.

Cu aceeași intensitate sinceră, dementă, perversă, dulce și pătimașă cu care tu ai scris acele rânduri.

Am încercat să mă conving că te urăsc. Și m-am căznit ore în șir să te șterg de unde te-ai împlântat fără să vrei și fără să știi,  perfect inocent și cald, cu acel surâs divin și ochi de copil care m-au fermecat când te-am văzut, în luna lui Făurar, întâia dată.

Tot degeaba. N-am cum să nu (îmi) recunosc că încă mă pierd când te revăd, în minte, jucând sau când mi-aduc aminte stânjeneala timidă pe care-o afișezi când audiența ovaționează. De parcă ai vrea să scapi mai repede de aplauze și să te întorci în singura lume în care pare că te simți ca acasă… poate în piesă, pe o scenă, pe o altă scenă, protejat de dăruirea totală cu care joci și de bariera luminii puternice a reflectoarelor.

Arta… perversă amantă. Se arată, ni se arată în veșminte de catifea brodată, goală pe dedesubt și în esență, animată doar de oamenii care (încă) tresar la cântecul înșelător de sirenă și care îi dăruiesc naivi o viață… pe scenă, lângă sau în spatele ei, față în față cu ”dușmanul” sau făcând parte din publicul plătitor, luptându-se cu arcușul sau cu șevaletul și paleta trăirilor, frustrărilor, luptelor interioare, lipsurilor înnebunitoare care nasc acel ceva care…

Care macină.

Care mă macină. Căci vreau să urlu. Și nu pot.

Pur și simplu nu pot să-ți spun ceea ce simt și ceea ce mă face să nu dorm până când ziua se arată în toată goliciunea ei perversă și ingenuă, în același timp.

Ba pot. TE IUBESC, BĂI BOULE!

***
Man, that felt good. Multumesc, Sifonierul CU Molii că m-ai făcut să scriu din nou. Uitasem cât de eliberator este. Trăind în cercul nostru strâmt, pe care, de altfel, îl strâmtăm, pe zi ce trece, tot mai mult, uităm sau, și mai bine spus, eu am uitat că mai există și cuvântul care revelează, nu doar ascunde gânduri, trăiri și dorințe și care servește la timp și pe limba lor oamenilor ceea ce vor să audă.

5 24s. Ein neuer Tag, nicht? all last three wraped up…

Posted in sex life, social animal with tags , , , , , , , on January 11, 2015 by ronnie

Si fuse… si se duse la fel cum a aparut. Unul. Altul. Nimic nou, as/ai/ar spune, nu? Nu tocmai…

Stand impreunati… in acea clipa, in acel moment, o vointa si un trup impreuna…

Centuries ago.

Si s-a intamplat, pe nepusa masa, nerostit si asteptat, sa se intample… cu el. Pure, innocent, intense and full bodied sex… lung, mult si spontan. Ca un uragan care vine si parjoleste. Ne-am impreunat trupeste pur si simplu. Ca un fapt dat, ca o normalitate pe care o cautam de ceva vreme. Fara niciun fel de opreliste si fara sa ma simt amenintata. Cu acea nepasare si nebunie pe care am mai experimentat-o acum o vreme.

Ne uitam ochi in ochi, fara intrebari, ca doi adulti care stiu si pot. Si care fac… acum, aici. Mult, prelung, intens si explodand intr-un mix de senzatii mentale si senzoriale fata limita sau rusine de ceva sau cineva.

I think I love you.

***

Si a fost…

S-a ars. Too bad, who gives a f..k about cooking when all the memories of relatively recent, sincere and intense f..k are still so much alive?

A fost… A fost o poveste frumoasa de dragoste.

Neimpartasita.

Another f..k story ending badly. What a shock! Stau si ma intreb de ce oameni se mai indragostesc. Din ce nevoie nesatula, vicioasa si viciata (mai) simt nevoia sa se deschida ca floarea nevinovata pentru a constata, cateva momente (nesemnificative) mai tarziu, ca n-au facut decat sa-si desfaca platosa ca sa… Cu cat mai multe gloante, cu atat mai bine. Bring ’em on!

Andrei… incep, incetul cu incetul, sa urasc numele de botez al sfantului care a fost cel care, unicul, a reusit sa crestineze populatia pagana imbatata de aburii vinului vartos si a promisiunii nerostite a acuplarii, patronul nefericitei si incontinuu parjolite tarisoare. Desi…

Yet another Christmas

Posted in social animal on December 28, 2014 by ronnie

20141227_222323_LLS

And there was yet another Merry little Christmas… Frohe Weihnachten!

20141227_222421_LLS

zumzet nebun inainte de ora 12… curatenie, dat cu mopul, rearanjat, reordonat si mutat in vastele apartamente… abur gros  in bucatarie, unde mancarurile se involbura nebune… miros de paine proaspata si aluat dospit ce va sa fie… zambet larg de satisfactie la vederea cozonacilor aburind raspandind miros domol de sarbatoare…

bine ai venit, Maria Ta!

si va fi brad, bradulet, bradut dragut, ornat si dezmierdat dupa pofta si dorinta…

a fost Craciunul. cele bune, tuturor!

5 24s. (2)

Posted in social animal on December 16, 2014 by ronnie

Part 2. Saturday.

Nevermind…

It’s a beautiful, ice cold early Saturday morning. I woke up after the regular (too less) hours of sleep. Wakey-wakey! It’s already latey… or latish as a matter of fact, the alarm sweetly screamed out loud.

Do you know what I hate most? Waking up having the agenda already filled in with shit I must later tick. Nevermind… Quick tooth brushing, long very hot lazy shower, make-up on fast forward, is the f..kin’ coffee already ready? Engine warm-up and gone, baby, gone

___

I call him. No answer. WFT???

Another wannabe that never was. Fuck’em all and me altogether. Another new beginning?

___

One hour sharp. I finally have the honour of being stabbed by the needle.

___

He answered innocently from the coach that was about to leave and take him to Bucharest…

Panic! Omfg, he actually comes!!! Today. In 4 hours something. And I’m still here waiting to have my blood tests performed. Fantastic, MFPS, WTF now? will do. will I?

___

4.15 pm. Cotroceni. I’m stuck in a fucking traffic jam produced by the same, all time beloved Sunday driving sitting plants. Outside – a lovely temperature of 7. I have to call. It’s not fair to leave him freeze for another half of hour or more. Done. Seems patient… poor lad. Time to test the 170 BHP. Still working. Gut, sehr gut!

I’m eventually there. Where the f..k is he? Right there, pushed straight against a cold concrete wall. In a red hoodie and just about that. OK…not. I tooted the horn and the slim red frozen silhouette jumped in. Nerdy glasses, beautiful eyes. Too polite to curse my delay. I did it for you too…

and here we were chatting like two old friends that somehow just found themselves together again somewhere in a place they both have never seen before. Chit chat, the lovely tool of appearing to actually do something when all that is in fact is time lost for good.

Finally home. Wanna eat something mate? Restaurant, more futile conversation about something, some good food and a smile. Big and bright, just as appealing as it was in front of the camera. A real presence now and here.

Home again. One more beer? I swear words are given to people not only to hide thoughts and feelings but to put ourselves to pain like the most lame masochists that cannot and shall not obtain pleasure otherwise.

Where the fuck is the fog when you need it?

to be continued

5 24s. the time after

Posted in social animal on December 15, 2014 by ronnie

Part 1. One would say that after a certain age people stop making past mistakes.

No shit?

___

There’s nothing keeping us to live again and again and again the same type of foolish events that we mostly produce or heavily influence. We like vicious circles. They justify our stupid decisions: there was nothing else that I/we/they could have done. Really? How about not entering or creating the circle?

I am mad at myself… again.

One Friday late evening almost night found me again chatting with people I do not know, some of them will never know and some others that I do not wish to ever know. Within the mob of diverse John Doe, one interesting start and what seemed to be a genuine naive approach to life. Almost amazingly the sincerity burst in flames from his innocent words. Yes, ladies and gents, a rara avis: a sincere man.

Not very committed to the chat, he manages to keep somehow a sober and distant appearance. Poker faced I perceive him as if he is making me a favour to even chat. No, not really. He’s just being honest and states what he feels when he feels it. Knowing how I came to know this weird modern virtual jungle I stare at the only specimen that does not feel the need to be someone else, different from the real life in which some of us tend to live less and less.

I am charmed by his natural behaviour. He offers me grapes and throws in an invitation to join him. In Sibiu. I respectfully decline.

However he arouse my interest too much to leave it be. I need more. So I put forward a challenge. I want to see him. And so we do. Another virtual reality, at least one step closer to the real life: skyping.

Tall, slim and weirdly attractive, although he is not exactly the face and body women fell in great numbers in love with. Not really. I presume that what makes him attractive is the natural big open smile in his green-hazelnut-amber eyes. And the way his face illuminates when he smiles and answers openly to questions and challenges. Almost too naive and open to be true…

And the chat goes on for minutes and minutes that add to the previous ones. I want to know more and he pleases me by answering. I answer his questions, we go deeper into the quest to find more about each other and ourselves in the same time. Next thing I know we chit-chat about buses and routes from Sibiu to Bucharest. Love makes people dumb, said once someone. It must be that. Or not…

to be continued…

from Paris with love…

Posted in social animal on June 21, 2010 by ronnie

importanti lideri P D L au zis ca…

nimic, adica.

rahat.

“Remanierea se amana pana la toamna”… bla-bla…

c and many little dots after…

Dacia 1100 încă mai circulă! Yeah, right!

Si dinozaurii expirati inca mai respira prin mass-media autohtona.

Din pacate.

Join: Afara cu slugile! O campanie sociala voluntara impotriva pionilor si “jucatorilor” care ne-au adus in sapa de lemn. Arata ca iti pasa! Macar acum.

one comment

Posted in cica politics on June 9, 2010 by ronnie

Spuneam deunăzi că urăsc cenzura… şi promiteam că am să postez aici ceea ce mi-a fost refuzat să postez pe Vox, drept comentariu la un articol al lui Alin Fumurescu. Drept care, aproape-aproximativ (ezact 🙂 ) ceea m-a îndemnat conştiinţa să scriu, redat în cele ce urmează…

@fumurescu: se traieste bine in State? daaaa? superb! că aici pute. Continue reading

azi am vazut

Posted in social animal with tags , , , on May 24, 2010 by ronnie

Azi am văzut multă prostie…

Continue reading

falimentul unei natiuni 2

Posted in cica politics, social animal with tags , , , , on May 23, 2010 by ronnie

O confesiune pe care eram datoare să o fac. Înainte de a fi prea târziu…

Vorbeam deunăzi despre falimentul politic, economic şi social al unei naţii – cea române. Greşeam.

Greşeam în identificarea unor efecte drept cauze primordiale. Priveam furtul generalizat, delăsarea şi nesimţirea, laolaltă cu lipsa valorilor, principiilor şi viziunii drept cauzele prăbuşirii accelerate ale statului şi poporului române. Îmi recunosc greşala. Continue reading

Protected: about sufficiency

Posted in social animal on May 22, 2010 by ronnie

This content is password protected. To view it please enter your password below:

si zici asa…

Posted in cica politics with tags , , , , on May 22, 2010 by ronnie

because they are. still here.

Minuscul tratat de economie (primară) pentru privaţi/bugetari/pensionari/asistaţi şi alte categorii din minunata Românie în colaps

De vreo câteva zile, mă tot gâdilă neplăcut la urechea muzicală o voce Continue reading

e usor a spune lucruri cand nimic nu ai de spus…

Posted in cica politics on May 18, 2010 by ronnie

– Unde esti tu… române?

– Pe coclauri, culegând prunele pe care nu le vede chiorul.

Am ascultat în ‘ceastă seară o demonstraţie perfectă a încercării penibile de a manipula prin omisiune, prin platitudini şi repetare până la limita suportabilului a unor judecăţi de valoare strâmbe.

Micuţa Che Guevara zici ironic, zâmbind condescendent? O fi… dar nu mă pot abţine. Continue reading

falimentul unei națiuni

Posted in cica politics on May 18, 2010 by ronnie

Astăzi am furat… Continue reading

and the end comes with a silent majestic posture. or not…

Posted in cica politics with tags on May 11, 2010 by ronnie

so silent.

[Balada unui om sătul… de toate]

un om a scris cuvânt adânc
privind în gol cu-amărăciune
stând în toiag şi bând
din dulcea măgărie

şi zis-a…

decât atât mai vreau să-ţi spun
acum la ceas de seară
‘geaba îţi sumeţi ochiul strâmb
bărcuţa se răstoarnă. Continue reading

What a wonderful night

Posted in social animal with tags , , , , on December 25, 2009 by ronnie

finally silence…

…only crowded shopping centres, Christmas carols, meat rolled in cabbage, oven heat and decorating the Christmas tree.

Enjoy! While it lasts.

    

   

  

yellow is the thing…

Posted in cica politics with tags , , , , , , on December 13, 2009 by ronnie

şi s-a-ntâmplat. sau împlântat ar fi tot cam p-acolo…

Mi-aduc aminte cum era acum un an… când toată problema era de cu totul altă natură. Soul-related. Nowadays, money rulz… or not.

As they lack completely. Am ajuns să fac aceleaşi calcule pe care le făceam mai pe la început de carieră: asta-i prea scumpă, aici tre’ să mergem pe maximum de eficienţă, ce nu e de maximă urgenţă, nu există. So, all the struggle what for?

Cum de ce? Doar trăim bine. Unii care este. I don’t.

20 de ani. fix 20 de ani din ’89. şi ce dacă? era o vorbă pe vremuri: la vremuri noi, tot noi.

La exact şi fix 20 de ani de când mulţi tineri nevinovaţi şi idealişti (poate prea idealişti şi prea curaţi) şi-au dat viaţa pentru o idee (cea de libertate) comunismul supravieţuieşte prin primul om din stat – acelaşi to’arăş care făcea temenele, rapoarte şi ce mai era necesar să-şi menţină funcţia de eşicher 3 pe care o căpătase de la măreţul PCR. O marionetă care tot cu Pile-Cunoştinţe-Relaţii hrăpăreţe a rămas. O marionetă jalnică care a mai reuşit să prostească o dată, bazându-se pe moştenirea “de aur” – doar tot omul crede în egalitate, lipsa corupţiei şi împotriva nenorociţilor moguli care sug sângele şi avuţia naţiunii. Parcă am mai auzit discursul ăsta mai demult. Penibil.

Unde e tov. Băs-escu acum? Când ţara se cufundă din ce în ce mai mult în rahat, unde e apărătorul drepturilor celor mulţi (şi neinformaţi şi repede crezători, asta ca să nu zic proşti că s-au uitat în cerul gurii negre şi s-au lăsat duşi cu formule simple ale propagandei comuniste) şi luptătorul-jucător-jupân, unicul, alt “cel mai iubit fiu” al ţării? Unde sunt măsurile necesare şi tot tacâmul de facilităţi pentru ca ţara asta să nu pice total în haos?

Linişte.

Liniştea aceea totală care precede furtuna.

Era o altă vorbă spusă de un om cu scaun la cap: Popoarele au conducătorii pe care-i merită.

Hai să trăiţi bine, tovarăşi! Cât veţi mai putea şi veţi mai avea fraieri care să pună osul la muncă pentru voi… nu mult îmi permit eu să opinez. Deh, galbenul era prea galbem, roşului i-au fost forţat suprapuse secera şi ciocanul, e mai bine amestecul. We have orange to sell. Who’s buying? Romania, of course. Pls, decide fast, first come, first served. And yes, we need sponsors, thank you for your kind “contribution” to our wealth. Orange health.

No further comment required.

PS. Cred c-ar cam fi momentul sa schimb headerul. Portocaliul a-nceput să-mi provoace greaţă, deşi până de curând era doar o culoare caldă, luminoasă.

rosu, galben si… portocaliu

Posted in cica politics with tags , , , , , , , , , , , , on December 5, 2009 by ronnie

Trei culori cunosc pe lume…

A fost 1 decembrie. Ziua naţională a României, ţara în care am ales să mă întorc.

Din păcate.

Un 1 decembrie în care speram să mă odihnesc. Şi să mă uit la câteva manifestări de fericire autosuficientă, la fel de efemeră ca viaţa unui fluture rar.

N-a fost să fie.

1 decembrie. Activitate febrilă a agenţiilor de ştiri şi a media în general. Care media pregătită să prezinte câteva (puţine) momente emoţionante şi multăăă fasole cu cârnaţi şi peopleşi extaziaţi de proapăta îngurgitare a bunătăţilor gratuite. Prefiguram cum o să caut înfrigurată canalele 90+, oscilând înre diversele Discovery, NGC şi History.

Greşit.

1 decembrie. Încercare de reconciliere, mai mult sau mai puţin fericit localizată în spaţiu. Deşi, în definitiv, de ce nu? Ce are stimate d-re/d-ne/stimaţi d-ni alegerea unui oraş cu anumite conotaţii? Un oraş emblemă pentru Revoluţie. Aceea, unica, Revoluţia însângerată din 1989. Restul sunt diversiuni organizate abil şi de bunicuţă şi de colegul de training moscovit, tov. destoinic Băsescu T. Evident, o “faptă ruşinoasă”, un furt sau încercare de monopolizare a emblemei unice, a simbolurilor fundamentale ale unui oraş martir. Unicul de altfel. Noi nu ne vindem ţara! Şi nici simbolurile.

Oare?

O bătălie fermă, constantă şi susţinută împotriva comunismului şi a tuturor tarelor pe care le aduce cu sine! O intrasigenţă extremă faţă de comunişti, de nomenclaturişti, securişti, colaboratori, activişti şi turnători! Moarte comunismului şi camarilei care a asuprit poporul şi a supt sângele mai eficient ca lipitorile!

Corect. Aşa se justifică reacţia virulentă care s-a născut din opresiune şi toată umilinţa şi lipsurile pe care le-au îndurat acei oameni care au crezut întotdeauna în valorile universale de libertate, drepturi şi obligaţii, stat de drept, decenţă.

În 1989. Şi după, până în momentul în care apele s-au mai aşezet. Şi aceiaşi oportunişti (foşti comunişti, foşti nomenclaturişti, foşti securişti, foşti colaboratori, foşti activişti şi foşti turnători) au căpătat glas şi tupeu. Şi şi-au crescut puii, în (non)valorile parvenitismului, tupeului şi speculării. Vivat România post-decembristă!

Revenim. 1 decembrie. Ziua naţională a României. Zi în care nişte oameni vin şi fac un pas (un prim pas) într-o direcţie unică, neexploarată (niciodată) în mâdra Românie: reconciliere şi ajungere la un numitor comun venind din medii, concepţii şi certitudini complet diferite. Arta compromisului real. Acel compromis care urmăreşte consensul. Consens, aproape consens. First time in Romania.

Versus…

O bătălie fermă, constantă şi susţinută împotriva comunismului! Moarte comuniştilor şi camarilei care va să asuprească şi să sugă sângele poporului! Moarte mogulilor, păpuşarilor care…

Atenţie! 1 decembrie 2009.

Deşi n-aş fi zis. 20 de ani după ce oameni tineri, bătrâni, copii, în nebunia lor ultimă (pentru că n-au mai apucat să facă altceva, fiind seceraţi în tumultul şi negura (care niciodată nu va fi risipită) acelor vremuri încrâncenate) au ieşit în stradă împotriva comuniştilor, nomenclaturiştilor, securiştilor, colaboratorilor, activiştilor şi turnătorilor. Şi a unui dictator, alt preşedinte “jucător”/şef al CSAT/şef al armatei etc-etc-etc, mult iubit “fiu” al naţiei etc-etc. Un altul, înaintea altora. Înaintaş al unora mai recenţi.

Şi cam aşa: roşu+galben+albastru (cravata unui anumit candidat în mirifica confruntare (că dezbaterea a lipsit) din 03 decembre AD 2009) vs. portocaliu.

PS. eu ştiam că portocaliu=roşu+galben. întrebarea ar fi: cam cât roşu şi cam cât galben la catindatul, tov. Băsescu T.?

Vorba unui clasic: That is the question.

PPS. Era o întrebare în acei ani. Care rămâne. Cine-a tras în noi, tov. nomenclaturist Băsescu T.?

The democratic deficit

Posted in cica politics with tags , , , , on October 31, 2009 by ronnie

– part 1 Today about budget, expenses, income and public servants – economic failure root of democratic deficit

De o vreme vad tot mai des o infruntare violenta intre conceptele de economie “reala” si birocratie. N-o sa reiau aici “argumentele” naive care aduc al dracului a ilustrare perfecta a mentalitatii “supreme”: “sa moara si capra vecinului“.  Nu sunt nici pe departe avocatul sistemului birocratic de tip stalinist nou care guverneaza instutiile statului roman. Sunt doua lucruri pe care vreau sa le subliniez:

1. a privi sistemul birocratic strict ca cireada (multime de elemente de acelasi tip) denota o capacitate mentala avansata pana la genunchiul broastei si o dorinta incredibila de a avansa “with blinkers on” din partea celor care nu cunosc (si nici nu fac vreun efort sa cunoasca) realitatea din administratia publica

2. a sustine masurile de reforma a birocratiei in plina criza economica, prin reducerea aparatului birocratic si scaderea cheltuielilor publice, fara a implementa masuri complementare de stimulare masiva a investitiilor private si publice, duce la colaps economic si social.

Dorinta ardenta si bucuria paguboasa a unora fata de perspectiva mazilirii bugetarilor imi aduce in minte un tablou simplu:

E cam asa: suntem cu toti intr-o barca. Barca e carmita de marinarul sef care insa doar da ordine. Pe barca muncesc multi marinari, de la mus pana la adjunctii capitanului. Marinarii fara grade au mare raca si pe ofiteri si pe cei de la cantina, pe ingineri, pe cei de la aprovizionare, de la paza si de la previzionarea vremii. Intr-o buna zi, ofiterii, cei de la cantina, de la aprovizionare, inginerii, paznicii si meteorologii sunt debarcati in primul port deoarece capitanul a decis sa reduca cheltuielile. Raman doar marinarii de rand si capitanul. Si barca care o porneste cu un echipaj plin de entuziasm spre urmatoarea destinatie. In acest timp, spre barca se indreapta un taifun (de care cei din barca habar n-au ca nu mai au meteorologi). Vine seara si capitanul da ordine privind stabilirea cursului si pleaca sa doarma. Marinari, obositi de cata munca depun ei (si numai ei) merg sa doarma si ei, ca doar capitanul a decis cursul. Toata lumea doarme bustean cand corabia incepe sa se miste sub primele semne ale taifunului. Oamenii dorm in continuare, nimeni nu se sesizeaza pentru ca paznici nu mai sunt. Taifunul loveste din plin barca. Continue reading

the goddess admin

Posted in cica politics on October 28, 2009 by ronnie

long time, no see. or word as a matter of fact.

didn’t feel the need to. the real world takes too much of my time.  that would be one reason.

the other one is that this blog was meant to be and still is a fight club. i had nothing to fight about: i had a perfect state of mind (mostly due to my husband, thank you Horia 🙂 ) and i didn’t feel to fight (or express my flusters publicly, mainly ’cause i didn’t have any).

yet, the little (exarcerbated) cabotine inside felt the need to check what the f…k happened with the blog.

and here i am, a newby again, with a new rage, perhaps much more powerful than the rage in the past: mmm… Politics…

right. i’m not gonna start with an analysis. actually there’s no analysis at all. i don’t feel (want) to. it’s just pure personal “final” judgements. here it goes:

none of the political spectres represent me. at all.

the brains behind of all competitors campaigns should take a brake (right, like in the kitkat advertisement). the discourse (all and any of them) sucks and is worthless.

what do you do when you find you have no one to vote for?

don’t say good question. it doesn’y count.

simple: just go for it!

wish me luck. i definetely think it’s time for a change. or, better said in English: TO CHANGE ( active voice)

and i’ll just melt in the politics messy reactor to try and change something. that’s a final decision. would you vote for?

Tinkerbell – a lost, no more desired, feeling

Posted in social animal with tags , , , , , on August 3, 2009 by ronnie

Citeam acum cateva minute un post de prin zona – cu Peter Pan si Tinkerbell. Si am simtit brusc un gust amar-dulce ciudat si o arsura puternica. Tinkerbell…

Too much memories hurt. Or not… Ma uit la el si toata retrairea se stinge prematur, instantaneu, lasand un sentiment de satietate extrema si de “je m’en fiche” legat de acel trecut. E prea puternic si prea real prezentul, who the fuck cares about the past?

Sta concentrat si asculta Evanescence. Nu poate ghici ce m-a apucat si-l intriga latent.

***

Credeam ca nu ma mai iubesti, imi faceam tot felul de scenarii… Credeam ca ai vreun iubit…

– What??? Right :)… esti sigur ca numai unul… ma stii, nu pot sa suport obisnuinta si monotonia. Numai unul?  [suras ironic, detasat si amuzat. WTF??? Jokin’, right?]

***

Se uita lung, mirat, cu figura aia de copil pe care i-am urat-o si adorat-o din prima zi. Continue reading

on sufficiency…

Posted in social animal with tags , , , , on June 4, 2009 by ronnie

and few other common downsides of humanship

once upon a time I felt like I owned the bloody world and did whatever I wished to do with all and each, once. nowadays… Continue reading

esti cinic?

Posted in social animal with tags , , , , on May 31, 2009 by ronnie

AS. azi n-am chef sa scriu cu diacritice, descurcati-va cum puteti.

dau sa ma relaxez ca tot omul dupa o zi incarcata. de draci, evident, si o de o anumita penurie, acuta, de resurse indeobste lipsind in criza. paranteza. apropo de criza, nu stiu cum e la altii, dar Ozana cea frumos curgatoare mi-a susurat mie la ureche ca actuala criza e mai degraba personala, la nivel strict individual, in functie de valoare de piata a fiecaruia/eia. la mine a trecut de mult de “rosu”. chiar, ce urmeaza dupa rosu? deep black sau o stare ireala, de lumina intensa si energie pura, inca in stare nemodificata? just asking. inchidem, asa cum v-am obisnuit, paranteza

revenind la merinoasele noastre (ptr cei care au, adicatelea), dau sa ma relaxez si mai bag un ochi pe ici – pe colo, termin si cu “obligatiile” motorizate si ajung la partea de ganduri/opinii/trairi ale unuia/alteia (si, evident, aproape personale) de prin locuri diverse.

citesc un post. ma deprima prin aciditate si lipsa de substanta. in fine, sa trecem. il citesc si p-al doilea. la fel de sec, prost informat si perfect subiectiv. wtf??? cine are ce cu je? vreau sa ma relaxez!!! i don’t give a shit about ur frustrations. i want circus. paranteza: nici painea n-ar strica, cu ceva fineturi gen jambon, ceva branza fina, mucegaita sau nu, un vin rosu tare si sec si  o partida indracita.

de remy/rentz/whist, bah, ca pentru sah e cam nepotrivit ceasul… nici, nici. closing brakets.

trec la blogul no. 3. alta realitate, un stil unic, aceeasi problema. shit! bre, tre’ ca intr-adevar e criza de toti sunt depresati si nu mai au pic de umor, nu?

mai am o singura incercare de facut. mi-e teama sa deschid. daca? si daca nu, ce-o sa cred despre restul? ah?

mah, tata, daca tot nu poti lega doua vorbe fara sa creionezi un negru profund in situatia de c… cacao, in mod special aici, acum si cu…, mai bine n-o mai face. spunea un clasic ca umorul (si, probabil, si bascalia atat de draga mioriticului) moare ultimul. o fi vremea de recviem? 

ceva m-a calmat pana la urma . nu, nu e jambonul/branza aleasa/vinul amintite anterior. doar ulei de malt la pet ecologic, intelegere si iubire din partea jumatatii si putina sfortare in acceptarea situatiei ca existenta si perfect modificabila. no cinism involved :), doar un “enegizant” atat de clasic si atat de actual.

ziua buna, cititorule!

LE. citit si ultima bucata. mai bine nu as fi… tardiv. one last comment: fericiti cei saraci cu duhul…

thoughts of a madcat

Posted in social animal with tags , , , on May 8, 2009 by ronnie

frustrations and their short life shortening own life

i have a dull job i’m very sick of

i have not such a muscle car and i can’t do a damn thing to change it. yet

i have a bad financial situation (one might even call it issue) and i’m just a passive spectator

my family life works good. [that was the shiny part of the shit]

what next?

A: good question.

fighter

Posted in social animal with tags , , , , , , on April 28, 2009 by ronnie

no, we do not debate the American fighter jets. not in this post, at least. Continue reading

Friday

Posted in social animal with tags , , , , , , on April 18, 2009 by ronnie

vinerea mare. o dupa-amiază calmă, de început timid de primăvară, aşa, mai târzie. clopot care sună, atmosferă evlavioasă, cântece de la basilica din proximitate. consortul doarme dulce, înnodat în poziţii imposibile, de contorsionist pasionat de frumuseţea imposibilei sforţări, încolăcit artistic, împrăştiat pe tot patul.

un calm ciudat, de viaţă la ţară molcomă sau suburbie parisiană cochetă, dă farmec verdelui de-abia înmugurit şi razelor solare care îmblânzesc cenuşiul aceleiaşi urbe.

bate de 8. ne reunim – el încă obosit (de somn), io frântă, cu o dorinţă ardenta de a trage pe dreapta măcar pentru 3 secunde. draci, de-abia acum începe viaţa. Continue reading

back in business

Posted in cica politics, social animal with tags , , , , , on April 6, 2009 by ronnie

ce-nseamnă, dom’le, luna de miere (vorba vine lună).

s-au întâmplat al dracu’ de multe de când n-am mai trecut prin zonă. şi unii-alţii, cu bunătatea şi deschiderea caracteristice românilor au tras concluzia înţeleaptă: s-a dus! not quite. still alive and kicking. unii ar zice chiar muşcătoare.

încă 25 pentru Gigi. curată mizerie, pe faţă. încă un motiv să-mi bag aceea în ţara asta de kkt şi să mă zbat să plec definitiv şi irevocabil. pentru ce, măi tată?

o tonă de sictir, de nesimţire (a acelor care… ar trebui, dar nu) şi multă dezamăgire amară. know the feeling? exact ăla. (mă repet) [şi atunci] pentru ce?

cum pentru ce? pentru naţie şi neam. care (ne) răsplăteşte pe măsură mai ajustând pe ici, pe colo din venitul şi aşa neîndestulător. ce contează că există tineri şi că îşi mai fac împrumuturi pentru a avea o casă, o maşină, un trai cât de cât decent. dă-i dracu’! le tăiem noi şi ultima sursă de venit. dacă sunt bugetari îi futem cu succes, tăind serios salariul. dacă au avut proasta inspiraţie să-şi lanseze o afacere în perspectivă (citeşte fără cine ştie ce venituri momentan), le tăiem şi pe acelea, că, de, profitul forfetar. dacă lucrează ca angajaţi în privat, determinăm firmele să-i dea afară. solutions found.

să continuu? aş tinde să cred că nu e cazul.

atât.

ps. câtă răbdare aveţi? la mine tocmai s-a terminat înainte să apuc să “prind”, ca pe vremea lu’ ceaşcă.

welcome to beautiful Romania, unfortunately (still) inhabited.

NHS (national health system)

Posted in social animal with tags , , , , , , on April 5, 2009 by ronnie

a fost odată ca niciodată… UK, ţară civilizată…

no, acum în RO. ce se-ntâmplă dacă pe la o oră târzie de noapte somnoroasă ai o problemă serioasă, medicală?

NIMIC. dacă nu eşti ferm, tare-n clanţă şi oţărât pe tot şi toate. şi cu ceva prestanţă în kg Au.

firul evenimentelor

00.13 cca. un OM se trezeşte fără vedere pe ochiul stâng. un declic pe nerv, o pată neagră, opacă şi o usturime ardentă la deschiderea ochiului, urmată de o lăcrimare intensă si zero vedere. 00.14 telefon la salvare. vorbit cu operator 070 (tante acră). explicat situaţia. primit răspuns halucinant: “nu pot să trimit salvare pentru un ochi” punct. am rămas concomitent mască, de stană, plantă etc. întrebându-mă dacă aud bine sau am pierdut simţământul în cauză. drept care, am reiterat solicitarea, poate-poate… canci. m-am asigurat c-am înţeles bine nr. operatoarei şi am trecut la companii de taxi, înjurând mărunt şi jurând răzbunare. care va să vie.

aici succes total. în mai puţin de 5 min coboram la taxi. p-ţa lahovari, spitalul de ochi. toate bune şi frumoase, decât că era închis. aţi auzit corect: spital de urgenţă ÎNCHIS. batem, strigăm, ne manifestăm pregnant şi hotărât. DEGEABA.

k, next. alt taxi, oprit bancomat. Elias. aşteptat. pornit în explorări, găsit una bucată doftoriţă, cu ceva asistente/infirmiere/brancardier poponel/2 urgenţe. într-un final, luat în evidenţă, respectiv grijă. aşteptat degeaba o vreme. pierdut răbdare, intrat vijelios peste asistentele etc. de rigoare, tranşat problema, enervat degeaba. pacient aprox k, io varză. găsit lichide să mă hidratez, adormit artistic pe scaune de aşteptare a ceva. ce, încă nu mi-am dat seama. probabil ziua de apoi, că vreo persoană care să comunice rudelor ce se (mai) întâmplă cu pacienţii n-aveau. orele 2 trecute fix. io zombi, pacient, în sfârşit consultat de 10 persoane, cobai pentru noul aparat pe care nici dom’ profesor, adică, înţelegeţi ‘nea’stră, NICI dom’ profesor nu ştia să-l utilizeze. concluzie clasică: nu-i de competenţa noastră… înapoi la spitalul de ochi. paranteză: totuşi cei de la Elias au fost băieţi (şi fete) de treabă. au sunat la spitalul din Lahovari, în prealabil, şi ne-au pus la dispoziţie una bucată ambulanţă Dacie 1900 toamna cu care ne-am deplasat. în fine, să admitem…

next. acelaşi spital (părăsit) din Lahovari. un doctor (din Rep. Moldova), un asistent şi-un ţâr neindentificat (şi, de altfel neindentificabil) care… şi el, p-acolo. ofuscaţi pân’ la măduvă şi înapoi că cum au fost sunaţi. şi deranjaţi de la siestă de colegi. şi de pacienţi neaveniţi la 3 ceasuri trecute fix în zori de duminică (da, ştim, ziua a şaptea, lăsată de Domnul pentru odihnă). ton oţărât şi atitudine de ciuban. nu, Gigi e copil mic pe lângă. urcat draci la cutie, reacţionat în consecinţă. cei trei, Doamne şi tuţi trei belicoşi nevoie mare că cheamă poliţia pentru că-s recalcitrantă şi le-am pocnit vârtos uşa de să pice minunat zid proaspăt renovat. eu gândit că mai bine îmi vărs dracii pe uşă decât pe meclele lor de persoane cu nevoi speciale că mă mânca al dracu’ să. în fine, tratament sumar, trimis luni la policlinică şi dat nişte picături cu multiple efecte secundare (evident) nedorite, gen cortizon-anti-infecţios. o nebunie. ar fi meritat să-i fac o poză farmacistei care (proaspăt) trezită din somn mă chestiona suav ce-am făcut la ochi. i-am replicat la fel de amabil (ca crocodilu’ deranjat când tocmai tranşa viitorul prânz/cină) cum devine cazul. amabilităţi, ce mai, una-alta…

adevărul e că, plm, n-aveam unde să petrecem mai plăcut sâmbătă seara decât satisfăcând o plăcere (?) strict masochistă strict inexistentă, hălăduind prin spitalele jalnice din bucale, right?

şi cam aşhea. voi?