Petty sunless Sunday…

Posted in social animal with tags , , , , , , , , , , , , on June 21, 2015 by ronnie

and one genuine silent shout

Another role, some few more lies, a fake smile and life comes back on the same dodgy track. Truth is I still cannot erase neither your image from my mind nor the feeling from my weak heart. And I need my full determination not to come to see you one more time playing the same role that changed my life.

***

Mă simt atât de bine acasă, în pijamale, uitându-mă afară cum plouă ritmat și hotărât. Alte dăți m-ar fi inspirat o rupere de nori gigantică și tumultoasă, cumva sălbatică prin forță și expresivitate… ar fi rezonat cu starea de continuă nemulțumire și luptă îndârjită cu tot și cu toate.

E atât de confortabil… nici cerul cenușiu, nici amărâtele de blocuri gri, nici una bucată rablă care zăngăne ca o oală dogită nu pot schimba senzația ciudată de bine, de căldură și de liniște.

Deși… N-ai mai spus nimic care să mă miște, să mă învolbureze ca apa de munte săpându-și drum pe versantul abrupt.

***

Ți-aș săruta tâmplele și fruntea înaltă și mi-aș lăsa degetele lungi să zburde în voie, curgând în mângâiere pe obraji, ciupindu-ți nasul drept și coborând ca să se odihnească pe buzele-ți cărnoase, frumos conturate, ca o cireașă pârguită așteptând să fie mușcată. Cu ochii la sprâncenele frumoase arcuindu-se în uimire nevinovată, ți-aș cuprinde torsul cu mușchi bine conturați și mijlocul subțire ca de fecioară. Aș râde văzându-ți obrajii îmbujorați de stânjeneala provocată de vorbe mult prea dulci ca să-ți fie pe plac.

Te și aud exclamând: e nebună! Și te văd trecându-ți degetul arătător peste nas în semn de respingere definitivă a potențialei idei că vreodată ai fi putut să… Te uiți la cei din jur și-ți hiperbolizezi mirarea în joc perfect dozat: cum au putut vreodată să creadă că tu ai fi putut să… ?

Îngândurarea îți accentuează cele câteva riduri de expresie și tulbură culoarea albastră ca de diamant rar a ochilor tăi care spun mai mult decât toate cuvintele din toate limbile din lume. Zâmbești încruntând sprâncenele perfecte, pășești cu multă grație, deși furia te-a cuprins vazând insistența cu care îți urmăream fiecare mișcare. Percepi insitența ca hărțuire și-ncerci să păstrezi o aparență de rece (și disprețuitoare) politețe.

***

Mă uit la un film prost. Schimb canalul și dau peste un film de animație. Fantastic! Let’s try again. Hopa, ăsta e de artă…

They forced the women to climb the trees… and then they took the ladders… They told the women to twitter like birds…

Si cetățenii de rangul întâi care se aflau în acel moment în parc s-au uitat, fără să murmure un cuvânt și fără să le pese. Oribil spectacol al răutății umane în toată hidoșenia ei, etalată cu mândrie oarbă.

They certainly do things differently here.

Un strigăt care (mă) emoționează. Și duse au fost și liniște, și confort, și stare de dulce amorțeală în veșminte lejere, de casă.

***

– Hi I really enjoyed yesterdays talk, but i gave it some thought. We are living very much apart, geographically. This makes it all too complicated. I see no chance for us, just being realistic here. I am already 38 so I need to start a serious long-term relation soon. I will look for a woman who lives more close. I do not want to waste your time, also for you it much better I think to find somebody who lives near to you. Well I am realy sorry, should have thought about it more carefully before. The best of luck with your search, and I will not be online tonight. You are a very nice woman, so I am sure it will be no problem to find your future man soon. He will be very lucky, really. Bye Bye

I wish you best of luck with your search!

– Thanks I wish you the same, and thanks for understanding my point of view.

I understand quite a lot. I accept much less.

The “romantic” words of a (still) young Dutch popped up in Skype making me laugh. I should have replied: Really? Are you sure? There’s no sugar… But I doubt he would have understood the irony. Wtf am I doing in this modern century where everything and everyone is so atomised, so plain and so predictable? E ușor șocant și amuzant în același timp să văd cât de în serios mă iau oamenii atunci când nu fac altceva decât să joc un rol. Olandezule zburător, n-ai fost decât un alt interlocutor la ceas târziu de noapte. You see, I’m not exactly looking for a husband. Or a man as a matter of fact. I want a partner, be it woman or man.

***

O, tu, Luceafăr frumos, coboară înapoi pe pământ și binecuvântează nesfârșitele admiratoare cu o privire și un surâs, acel surâs de copil pe care știi meșteșugit să-l rostogolești pe fața ta mobilă atunci când vrei tu. Te faci că nu auzi și te întorci în cercul tău strâmt, în straturi prea rarefiate pentru a mai auzi strigătul sau a mai simți cum se mai frânge o altă animă, din cele pe care le colecționezi tu.

Înaintate sunt ceasurile iar si iar se va lăsa domol întunericul ca un giulgiu peste suflarea pământească. Și mă voi război din nou cu tot alaiul de chinuitoare senzații, cu liniștea nefirească și asurzitoare a unei case goale în care cândva au râs, au plâns și au vibrat în dragoste suflete.

Advertisements

Replică

Posted in social animal on May 11, 2015 by ronnie

(prea puțin) stimate colegule,

Până să-mi cadă privirea pe acele rânduri astăzi, la ceas de amiază, te consideram un intelectual cu ceva talent literar, cumva absorbit și împovărat de condiția sa de ”geniu neînțeles” și de bărbat atrăgător exclusiv prin vorba meșteșugită cu care asedia porumbițele provinciale, în special cele doritoare de parizer la ore mici din noapte.

Josnic sau mizerabil ar fi eufemisme călduțe; scârbă n-ar acoperi întreg palierul de senzații pe care trădarea convorbirilor voastre intime mi le-a deșteptat; revoltător s-ar apropia mai degrabă de ceea ce vreau să spun, însă, cel mai simplu și adecvat e clasicul: ”ești un porc, monsiur!”

___

PS. ”Aveam un răspuns, dar m-am abţinut. Vulgaritatea era inutilă.” – Atât de corect și frumos spus…

… doar c-ai ratat șansa de a tăcea.

Și va fi fost om înainte de toate… Sau porc, căci, nu-i așa?, rimează.

Cum cu ce? Cu ”papucii mei proprii”. Din vinilin ieftin din măreața Chină, evident.

Silence is an answer

Posted in social animal on May 8, 2015 by ronnie

Or silence is (yet) an(other) answer.

Arătând, în particular, dezaprobarea.

Corect. De aceea nici n-am spus nimic după ce am văzut prima dată Piesa pentru frate si sora. Au fost cam mulți factori care au disturbat profund experiența – acea, unică, pe care un umil spectator o caută când intră într-un teatru. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă duc la teatru, mă aștept să uit de toate rahaturile existențiale pe care le las, cumva, la intrare. Sau nu.

___

9 aprilie al anului de grație 2015. Seara. Pe la 8. Ajung, neașteptat, înainte de începerea piesei… mare realizare. De care, mândră nevoie mare, mă felicit sotto voce când mă avânt, în sfârșit, spre nesperatul loc, deja achitat, în cel dintâi rând al Sălii Mici a Teatrului Național. Emoționată de perspectiva unei alte trăiri așteptate mai că nu remarc că toate locurile din rândul cu pricina sunt ocupate.

De cetățeni și cetățene. Tineri și frumoși. Mi se umple (și mai mult, de parcă mai era cazul) inima de entuziasm: vine lumea (și mai ales, cei tineri) la teatru, domnule! Un singur amănunt vag deranjant… nu e niciun loc liber acolo unde ar fi trebuit să fie, respectiv unde, cu avânt maxim și maxime așteptări, mă așteptam să depun cele câte kile pentru vreo oră și ceva minute disparate, pierdute cumva de conținutul orei care va să fie. Să nu divagăm…

Întreb și eu ca omul; nu vă supărați, locul 9 din rândul 1, unde este? (Nu de alta, dar nu scria vreun număr lizibil, sau măcar vizibil, niciunde în proximitate.) Răspuns sec din partea unor doamne/domnișoare, mai între 30 si 40 de primăveri: nu știu/știm! Sare un june (altfel trecut de prima tinerețe, indreptându-se, zic, spre a treia): Păi, știți, mai sunt destule locuri în sală. Puteți ocupa ce loc vreți…

(No shit???) încerc să răspund cât pot de politicos (date fiind circumstanțele): Mulțumesc pentru informație. În esență aș dori intens să stau pe locul pe care l-am plătit în prealabil. (Tot prealabilul, bată-l vina, dar nu detaliem acum și aici… poate cu altă ocazie) Se produce oareșce freamăt în rândul demoazelelor anterior amintite. Zic eu, concentrându-mă intens pe schema mentală a sălii, prezentată, de altfel, când am achiziționat biletul online: Păi locul 9 cam pe aici ar trebui să fie… cred. (În sfârșit se scoală una dintre doamnele/domnișoarele care, cu neșaț și condescendență mă trimiseseră mai devreme la arat ogoarele patriei): ĂĂĂĂ, ăsta e 10, nu 9. (Eu): Superb. În concluzie, cel de lânga, e locul pe care… (Mișcare de personaje, da, acelea nu atât de importante și, pentru unii regizorii, vag nepregătite să dea, cu pieptul dezgolit, cu piese de o anumită factură)

Eventually… (yupiiiiii!), mă așez. Rămâne un loc stingher între mine și persoana următoare. Mai că mă simt aiurea că am deranjat armonia grupului care… În fine, în viață, nu merge chiar totul ca uns… (Comentarii multiple și agitate din partea persoanelor pe care le-am deranjat pentru că am venit… la teatru, după ce mi-am permis și să achiziționez bilet. Scandalos, zic si jur!)

Începe piesa.

Mă pierd… în piesă. Uit de tot începutul abrupt al experienței teatrale și mă afund… voluntar, adânc. Simt că trăiesc din plin. Mă uit la ăștia doi și văd nebunia jucând jucăușă, cu grație, îndrăzneală și un pic de perversitate. Aproape mă transpun când…

Un sfiiiit-click-bum îmi face inima să sară. Nu, nu e bucurie sau iluminare dorită și împlinită.

”Decât” o altă nesimțită care fotografiază.

Passons… o dată, mai simte omul pasiunea de a imortaliza un moment memorabil în care Felice si Clare joacă (și se joacă cu) trăiri, sentimente, stări. Sublim!

Sfiiiit-click-bum!!! Again.

Ignore! Enjoy the play! Enjoy the experience!!! Și curge timpul frumos…

Sfiiiit-click-bum!!! A, nu, ignore…

Sfiiiit-click-bum!!! Sfiiiit-click-bum!!! Sfiiiit-click-bum!!! În (toate) momentele de maximă intensitate ale piesei. Simt că mă apucă damblaua și demența, în acelați timp, ambele (amândouă, evident). Îmi doresc cu ardoare să dau aparatul în toți pereții și pe fotografă, cumva planat, spre Soare, Lună și orice alt punct cât mai îndepărtat din spațiu.

Adrenalina e la maximum… ce dracu s-a petrecut între timp pe scenă? Nu mai port să mă concentrez… cumva ”Sfiiiit-click-bum!!!” ca laitmotiv a subjugat toată inocența acelor prime ore de seară.

Să continuu? Ney. Useless. Ar mai fi de spus…

____

Lecție (înca una, o alta) de viață: dacă vrei să te simți bine, NU te duce la teatru cu așteptări. Nici cu pretenția că oamenii au bun simț. E încă rara avis pe plaiurile ondulate, mioritice, cu tragicul ca bun inclus.

Totuși, cum nu vreau să mă cred o persoană vag obtuză mental, i-am mai dat o șansă piesei. Mai ales că totul a venit post piesă fantastică Furtuna, pe care v-o recomand cu toată căldura.

Și n-am regretat. E prea lung ca review? Da, este. Însă chiar merită să mergeți să vedeti piesa. Lăsați deoparte diverșii prost crescuți care se chinuie cu toată ardoarea să vă strice dispoziția și, data viitoare când e pusă în scena, mergeți la Piesă pentru frate și soră. Das ist ein Must!

Cele bune!

Exercițiu de sinceritate 3

Posted in social animal on May 4, 2015 by ronnie

In sadness and sorrow may be the hope resurrected…

or not.

Mi-ai străpuns inima instantaneu și sălbatic fără ca măcar să-ți închipui vreun moment că o faci. De fapt, n-ai făcut decât să-i spui celui pe care-l iubești că e mai presus de tot și toate. Tu ai fost sincer și măreț în naivitatea cu care ai lăsat șuvoiul cuvintelor ce țâșneau din prea plinul iubirii tale să spargă stăvilarul și să pătrundă inimile celor ce ți-au citit mesajul și care, prinși în vraja cuvintelor ce rezonau puternic cu Unicul Sentiment, ți-au sorbit cu nesaț spusele vergine și frumoase.

Ți-am dat un like. Dar a durut… a mușcat adânc gelozia văzând intensitatea trăirii tale. Căci te iubesc frumos nebun.

Cu aceeași intensitate sinceră, dementă, perversă, dulce și pătimașă cu care tu ai scris acele rânduri.

Am încercat să mă conving că te urăsc. Și m-am căznit ore în șir să te șterg de unde te-ai împlântat fără să vrei și fără să știi,  perfect inocent și cald, cu acel surâs divin și ochi de copil care m-au fermecat când te-am văzut, în luna lui Făurar, întâia dată.

Tot degeaba. N-am cum să nu (îmi) recunosc că încă mă pierd când te revăd, în minte, jucând sau când mi-aduc aminte stânjeneala timidă pe care-o afișezi când audiența ovaționează. De parcă ai vrea să scapi mai repede de aplauze și să te întorci în singura lume în care pare că te simți ca acasă… poate în piesă, pe o scenă, pe o altă scenă, protejat de dăruirea totală cu care joci și de bariera luminii puternice a reflectoarelor.

Arta… perversă amantă. Se arată, ni se arată în veșminte de catifea brodată, goală pe dedesubt și în esență, animată doar de oamenii care (încă) tresar la cântecul înșelător de sirenă și care îi dăruiesc naivi o viață… pe scenă, lângă sau în spatele ei, față în față cu ”dușmanul” sau făcând parte din publicul plătitor, luptându-se cu arcușul sau cu șevaletul și paleta trăirilor, frustrărilor, luptelor interioare, lipsurilor înnebunitoare care nasc acel ceva care…

Care macină.

Care mă macină. Căci vreau să urlu. Și nu pot.

Pur și simplu nu pot să-ți spun ceea ce simt și ceea ce mă face să nu dorm până când ziua se arată în toată goliciunea ei perversă și ingenuă, în același timp.

Ba pot. TE IUBESC, BĂI BOULE!

***
Man, that felt good. Multumesc, Sifonierul CU Molii că m-ai făcut să scriu din nou. Uitasem cât de eliberator este. Trăind în cercul nostru strâmt, pe care, de altfel, îl strâmtăm, pe zi ce trece, tot mai mult, uităm sau, și mai bine spus, eu am uitat că mai există și cuvântul care revelează, nu doar ascunde gânduri, trăiri și dorințe și care servește la timp și pe limba lor oamenilor ceea ce vor să audă.

5 24s. Ein neuer Tag, nicht? all last three wraped up…

Posted in sex life, social animal with tags , , , , , , , on January 11, 2015 by ronnie

Si fuse… si se duse la fel cum a aparut. Unul. Altul. Nimic nou, as/ai/ar spune, nu? Nu tocmai…

Stand impreunati… in acea clipa, in acel moment, o vointa si un trup impreuna…

Centuries ago.

Si s-a intamplat, pe nepusa masa, nerostit si asteptat, sa se intample… cu el. Pure, innocent, intense and full bodied sex… lung, mult si spontan. Ca un uragan care vine si parjoleste. Ne-am impreunat trupeste pur si simplu. Ca un fapt dat, ca o normalitate pe care o cautam de ceva vreme. Fara niciun fel de opreliste si fara sa ma simt amenintata. Cu acea nepasare si nebunie pe care am mai experimentat-o acum o vreme.

Ne uitam ochi in ochi, fara intrebari, ca doi adulti care stiu si pot. Si care fac… acum, aici. Mult, prelung, intens si explodand intr-un mix de senzatii mentale si senzoriale fata limita sau rusine de ceva sau cineva.

I think I love you.

***

Si a fost…

S-a ars. Too bad, who gives a f..k about cooking when all the memories of relatively recent, sincere and intense f..k are still so much alive?

A fost… A fost o poveste frumoasa de dragoste.

Neimpartasita.

Another f..k story ending badly. What a shock! Stau si ma intreb de ce oameni se mai indragostesc. Din ce nevoie nesatula, vicioasa si viciata (mai) simt nevoia sa se deschida ca floarea nevinovata pentru a constata, cateva momente (nesemnificative) mai tarziu, ca n-au facut decat sa-si desfaca platosa ca sa… Cu cat mai multe gloante, cu atat mai bine. Bring ’em on!

Andrei… incep, incetul cu incetul, sa urasc numele de botez al sfantului care a fost cel care, unicul, a reusit sa crestineze populatia pagana imbatata de aburii vinului vartos si a promisiunii nerostite a acuplarii, patronul nefericitei si incontinuu parjolite tarisoare. Desi…

Yet another Christmas

Posted in social animal on December 28, 2014 by ronnie

20141227_222323_LLS

And there was yet another Merry little Christmas… Frohe Weihnachten!

20141227_222421_LLS

zumzet nebun inainte de ora 12… curatenie, dat cu mopul, rearanjat, reordonat si mutat in vastele apartamente… abur gros  in bucatarie, unde mancarurile se involbura nebune… miros de paine proaspata si aluat dospit ce va sa fie… zambet larg de satisfactie la vederea cozonacilor aburind raspandind miros domol de sarbatoare…

bine ai venit, Maria Ta!

si va fi brad, bradulet, bradut dragut, ornat si dezmierdat dupa pofta si dorinta…

a fost Craciunul. cele bune, tuturor!

5 24s. (2)

Posted in social animal on December 16, 2014 by ronnie

Part 2. Saturday.

Nevermind…

It’s a beautiful, ice cold early Saturday morning. I woke up after the regular (too less) hours of sleep. Wakey-wakey! It’s already latey… or latish as a matter of fact, the alarm sweetly screamed out loud.

Do you know what I hate most? Waking up having the agenda already filled in with shit I must later tick. Nevermind… Quick tooth brushing, long very hot lazy shower, make-up on fast forward, is the f..kin’ coffee already ready? Engine warm-up and gone, baby, gone

___

I call him. No answer. WFT???

Another wannabe that never was. Fuck’em all and me altogether. Another new beginning?

___

One hour sharp. I finally have the honour of being stabbed by the needle.

___

He answered innocently from the coach that was about to leave and take him to Bucharest…

Panic! Omfg, he actually comes!!! Today. In 4 hours something. And I’m still here waiting to have my blood tests performed. Fantastic, MFPS, WTF now? will do. will I?

___

4.15 pm. Cotroceni. I’m stuck in a fucking traffic jam produced by the same, all time beloved Sunday driving sitting plants. Outside – a lovely temperature of 7. I have to call. It’s not fair to leave him freeze for another half of hour or more. Done. Seems patient… poor lad. Time to test the 170 BHP. Still working. Gut, sehr gut!

I’m eventually there. Where the f..k is he? Right there, pushed straight against a cold concrete wall. In a red hoodie and just about that. OK…not. I tooted the horn and the slim red frozen silhouette jumped in. Nerdy glasses, beautiful eyes. Too polite to curse my delay. I did it for you too…

and here we were chatting like two old friends that somehow just found themselves together again somewhere in a place they both have never seen before. Chit chat, the lovely tool of appearing to actually do something when all that is in fact is time lost for good.

Finally home. Wanna eat something mate? Restaurant, more futile conversation about something, some good food and a smile. Big and bright, just as appealing as it was in front of the camera. A real presence now and here.

Home again. One more beer? I swear words are given to people not only to hide thoughts and feelings but to put ourselves to pain like the most lame masochists that cannot and shall not obtain pleasure otherwise.

Where the fuck is the fog when you need it?

to be continued